Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, susține că moartea polițistului Bogdan Gigină este „o cruce” pe care, ca militar, o va duce toată viața, conform romaniatv.net
„Eu nu contest munca procurorilor, o respect. Am fost un om care, și când am fost prim-ministru interimar, am căutat să ajut Justiția. Cred că votul de astăzi… de aceea nici nu am vrut, aveam un cuvânt de vreo zece pagini, dar nu am vrut să îi plictisesc. Știam că am dreptate și, ca militar, este o cruce pe care o să o duc toată viața, fiindcă a murit un coleg la datorie”, a declarat Oprea, luni seară, la Senat.
Potrivit lui Oprea, motociclistul-polițist a fost avertizat prin stație de faptul că, pe traseu, urma respectiva groapă, adăugând că, din anchetă, cunoaște faptul că aceasta nu era însă semnalizată corespunzător.
„Este foarte ciudat fiindcă în acea zi, din câte știu, a trecut de patru ori pe lângă această groapă. Înainte să ajungă echipajul de poliție și motociclistul au fost avertizați prin radio, li s-a spus ‘urmează lucrarea’ și au confirmat. De altfel, poate nu e lipsit de atenție, cel de pe mașina de poliție era nașul tânărului polițist. Din ce știu, chiar i-a spus: ‘nu cred că e bine să vii în seara asta’. Dacă era un profesionist…”, a explicat Oprea.
El a ținut să precizeze că, în acea seară, se afla la datorie: „Nu am fost nici la restaurant, nici cu alte persoane în mașină”.
Senatul a respins luni, prin vot în plen, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.
Senatorii au respins, luni, cererea procurorului general de încuviinţare a începerii urmăririi penale, pentru ucidere din culpă, a fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, cu 73 de voturi ”contra” cererii Parchetului General, 45 ”pentru” şi şase abţineri.
„Senatul hotărăște să nu ceară urmărirea penală a domnului senator Oprea Gabriel, fost viceprim-ministru pentru securitate națională și fost ministru al Afacerilor Interne”, se arată în hotărârea adoptată luni, căreia i-a dat citire președintele de ședință, Ioan Chelaru. El a precizat că hotărârea va trimisă luni seara Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.