În urmă cu 5 ani, pe 7 septembrie 2011, judecătorul sindic Mariana MONCEA de la Tribunalul Bucureşti a admis cererea debitoarei şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva REALITATEA MEDIA SA (CUI: 14080700), deţinătoarea licenţelor audiovizuale pentru REALITATEA TV şi REALITATEA FM. Până în prezent, în cadrul Dosarului nr.58935/3/2011 au existat 55 de termene de judecată, următorul fiind programat pe 21 septembrie 2016, conform supervizor.ro
Conform ultimului tabel definitiv rectificat/completat al creanţelor, publicat în BPI de administratorul judiciar pe data de 11 februarie 2015, datoriile scadente ale societăţii la data deschiderii insolvenţei erau de 115.094.420,07 lei, cu menţiunea că ANAF figura cu două creanţe, una teoretic garantată de 19.005.639 lei (16,513% din masa credală) şi una bugetară de 17.040.964 lei (14,806%). În ceea ce priveşte creanţele salariale, acestea se ridicau la308.467 lei, sumă aferentă unul număr de 92 de angajaţi cu salarii neîncasate.
Acum, după 5 ani, REALITATEA MEDIA SA are datorii de peste 100 milioane lei numai la bugetele de stat. Conform site-ului ANAF, care prezintă situaţia la 30 iunie 2016, societatea care administrează REALITATEA TV are obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 100.355.452 lei, sumă defalcată astfel:
Bugetul de stat = 38.943.039 lei (36.360.416 lei + 2.582.623 lei)
Bugetul asigurărilor sociale de stat = 43.541.946 lei (37.678.031 lei + 5.863.915 lei)
Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 1.861.369 lei (1.574.813 lei + 286.556 lei)
Bugetul asigurărilor de sănătate = 16.009.098 lei (13.846.501 lei + 2.162.597)
După cum se observă, valoarea accesoriilor (dobânzi şi penalităţi) este relativ mică(10.895.691 lei), deci nu e vorba de o “încarcare a notei de plată” de către Fisc, ci sunt sume neachitate de societate. Mai mult, acestea nu sunt contestate, deci nu există niciun dubiulegat de aceste sume colosale
Dacă ne raportăm la suma din tabelul definitiv menţionat, rezultă că datoriile au crescut în cei 5 ani cu 64 milioane lei, altfel spus – cu peste un milion de lei pe lună, ceea ce sugerează cănu s-a plătit nimic în această perioadă de insolvenţă.
La finalul lunii iulie 2016, Cozmin GUŞĂ anunţa un “pericol cvasimortal de a nu mai putea funcţiona” şi acuza “sistemul din România, care nu se îngrijeşte de mass-media sau de opinia corectă“. Dacă nici REALITATEA TV nu a mai fost “îngrijită”, fiind lăsată să acumuleze datorii la stat de peste 100 milioane lei, atunci cine?!
Conform situaţiei de la CNA, acţionarii REALITATEA MEDIA SA sunt:
STRATEGIES RESEARCH INVESTMENTS SRL (CUI: 29295970) – 86,513817357%,
PSV COMPANY SA (CUI: 14428660, în reorganizare judiciară) – 7,555789039%,
Sindicatul Naţional PETROM-ENERGIE – 5,423391979%,
GLOBAL VIDEO MEDIA SA (CUI: 15286840, în faliment) – 0,507001207%
Gheorghe Cristian TOROIPAN, Eugen Gheorghe LUHA şi Florin BERCEA – 0,000000139% fiecare.
Acţionarul majoritar STRATEGIES RESEARCH INVESTMENTS SRL figurează la Registrul Comerţului cu menţiunea “urmărire penală” şi este deţinut “juma-juma” de Cozmin Horea GUŞĂ(46 de ani) şi Maricel PĂCURARU (împlineşte 52 de ani luna viitoare, condamnat în 2014 la 4 ani de închisoare cu executare).
Iar REALITATEA TV este televiziunea care realizează emisiunea ACADEMIA DE EVAZIUNE…
REALITATEA MEDIA SA – tabel definitiv rectificat/completat al creanţelor