Soția președintelui țării reușește să surprindă din nou. Nici bine nu a început noul an școlar şi fotografiile cu Carmen Iohannis, profesoară de limba engleză la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, alături de elevii săi au început să curgă pe reţelele de socializare, scrie stiripesurse.ro
La deschiderea noului an de învățământ, Carmen Iohannis anunța că speră ca nici elevii să nu se plictisească de profesori, și nici profesorii de ei: „Îmi doresc să ne fie bine, să avem rezultate foarte bune și să ne simțim bine împreună”, spunea Carmen Iohannis.
Așa se face că într-una dintre imaginile postate recent de o elevă se vede cum soţia preşedintelui Klaus Iohannis conduce o maşină decapotabilă. Alături de Carmen Iohannis în autoturism se află şi trei dintre elevele sale.