Războiul a ÎNCEPUT! | Citiți, ca să ȘTIȚI în ce ȚARĂ TRĂIȚI!

Jurnalista Sorina Matei face, pe Blogul său, o analiză cutremurătoare a evenimentelor din ultima perioadă, dar mai ales asupra relației dintre SRI și DNA. Ea susține, între altele, că despărțirea dintre cele două instituții ar putea conduce, în final, la distrugerea luptei anti-corupție. Dacă vreți să știți în ce țară trăiți este obligatoriu să citiți, scrie comisarul.ro

Textul Sorinei Matei:

Probabil că nu va mai fi nevoie de nicio Marţe Neagră, nici de zeci de modificări în cascadă ale Codului Penal sau ale Codului de Procedură Penală pentru că războiul declanşat de prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, împotriva DNA are toate şansele să creeze cadrul şi contextul prin care să se “rezolve” aproape tot ce n-a visat vreodată să reuşească întreaga clasa politică românească nereformată. Poate să distrugă chiar de la rădăcină un concept foarte preţios, sănătos pentru societate şi un crez puternic: anticorupţia. Iar cel mai grav este să ucizi idei.

Probabil că, de exemplu, prin Iunie 2012, nici prin cap nu-i trecea baronului de Ilfov şi prieten al directorului SRI, Marian Petrache, care şobolănea împreună cu figuri de tristă amintire din DGIPI Ilfov şi Justiţie despre cum să pună mâna pe “curent, care înseamnă informaţia şi puterea şi parchetul, care înseamnă DNA-ul şi motorul”, că în Septembrie 2016, curentul pe care şi-l dorea n-are altă treabă legală în această societate decât să scurtcircuiteze motorul. Acum, curentul, deşi decuplat, ar vrea instituţional ca motorul pur şi simplu să ia foc. Pentru că nu-l mai poate doza şi controla.

Viaţa a dovedit că oricât s-au chinuit alţii, decuplarea dintre curent şi motor n-au făcut-o nici baroni ca Marian Petrache, nici duşmani ai Justiţiei, a făcut-o pe 16 Februarie 2016, şi a devenit general obligatorie pentru toate autorităţile statului şi efectivă cu putere de lege din 14 Martie 2016, chiar Daniel Morar, fost procuror şef al DNA, un acerb şi deschis adversar al implicării SRI în treburile DNA şi, printre altele, ulterior, şi adevăratul creator al sintagmei pentru DNA de “divizie penală a SRI”.

Doar un om care a ştiut în detaliu măruntaiele şi secretele sistemului s-a demonstrat că a fost capabil să taie artera aortă a funcţionării reale şi legale a întregului eşafodaj, înlăturând aproape prin legiferare o mică sintagmă “alte organe specializate ale statului” din articolul 142, alineatul 1 al Codului de procedură penală, care viza punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. Daniel Morar a fost cel care astfel a pus punct colaborării SRI- DNA.

Atunci, DNA, sedusă de succesul, aplauzele şi mirajul publice, aproape că a achiesat la decizia lui Daniel Morar de a tăia cordonul ombilical care o lega de SRI, spunând că “se descurcă şi fără”, că tehnic va face faţă, că practic nu este nicio problemă. În fapt, DNA îşi dorea destul de tare independenţa totală, pe care de altfel a obţinut-o de 6 luni.

Că datele obiective arată că intern şi din punct de vedere tehnic în DNA lucrurile nu au stat chiar aşa, este aproape o altă discuţie,însă în timp viziunea despre actul acuzării, timing şi speţe a celor două instituţii- DNA şi SRI- a început să difere radical, degenerând până astăzi când s-a ajuns la un conflict inter-instituţional aproape deschis.

Imediat după decizia CCR, mai întâi DNA a cerut arestarea în lipsă a miliardarului israelian, Benny Steinmetz şi a celorlalţi doi complici. Fără nicio pârghie în instrumentare şi neobişnuit cu perspectiva contemplativă, SRI a început uşor să se urce pe pereţi. Sub pretextul unei halucinante motivări ce susţinea aproape textual că israelienii nu pot fi citaţi telefonic pentru că nu ştiu cine de fapt îi sună, judecătorul “cu naşul în suflet” al ÎCCJ care, printre altele, emitea şi mandatele de siguranţă naţională, dă satisfacţie SRI şi revocă mandatul de arestare în lipsă pentru toţi trei iraelienii. Spre supărarea SRI, după două luni de la revocarea mandatului de arestare în lipsă, DNA îi trimite pe toţi trei israelienii din dosar- Benny Steinmetz, Tal Silberstein şi Moshe Agavi- în judecată, şi mai cere încă o dată instanţei arest preventiv în lipsă pentru toţi trei.

Şi lucrurile au progresat. În lipsa unei ancore reale de susţinere, “în dreapta cu duşmani, în stânga cu duşmani, în spate cu duşmani”, aşa cum declara încă din Mai, şefa DNA a ales să meargă tot înainte, fiind extrem de atentă la nemulţumirile societăţii, societate care o şi sprijinea puternic în demers. Aşa, DNA şi-a fixat ţinte publice şi a continuat să-i ia de pe funcţii şi să descotorosească populaţia de toţi nesuferiţii, speţele Niţu, Oprea, Tobă, Ponta- Ghiţă, găsind SRI, la fel de constatator, dar cumva mutat: de pe pereţi, fix pe tavan.

Cazurile Tobă şi Ponta-Ghiţă au totuşi particularitatea lor, în discuţie nefiind vorba numai despre deschiderea unei Cutii a Pandorei- cheltuirea legală a fondurilor operative din surse publice- ci şi prietenia SRI cu Petrică Tobă şi cu eterna piatră de moară protejată instituţional şi operativ, Sebastian Ghiţă. Ca atare, cumva ajunsă pe lustră, conducerea SRI cu intenţie săvârşeşte un gest fără precedent şi imediat se apucă să arunce cu napalm în DNA. Vorbeşte public, dar “pe surse” despre “dosarul Ponta- Ghiţă” care este “sută la sută producţia DNA”, simte nevoia să spună că nu are “nicio contribuţie”, că “nicio probă din acest caz nu a fost culeasă de către SRI pentru că dosarul a fost făcut după decizia Curţii Constituţionale, care a lăsat Serviciului exclusiv cazurile de siguranţă naţională”.

Cumva, SRI – care niciodată nu simte nevoia să explice societăţii propriile greşeli, deşi este dator să facă asta –  se apucă brusc să moară public de grija DNA când nimeni nu l-a întrebat nimic, când legal nici n-ar avea cum să aibă vreo legătură, dar culmea este că ştie şi când anume a fost întocmit al 5-lea dosar care-l vizează pe protejatul instituţional Ghiţă, ştie că n-are nicio contribuţie de parcă ar cunoaşte ce este folosit cu exactitate în probatoriu, şi bineînţeles poate indica cu precizie şi perioada de timp în care speţa a fost lucrată, dar şi cine anume a cules probele.

Câtă grijă faţă de fostul partener s-ar putea spune, când de fapt napalmul a continuat şi în zilele următoare cu mesajul “Kovesi, pixul înapoi”, cu o poză, şi tot aşa. Dacă n-am avea de-a face cu oameni de peste 18 ani, vaccinaţi totuşi, cu buletin, probabil scena ar putea fi desprinsă dintr-o grădiniţă cu prichindei în care doi puşti prieteni se ceartă rău, unul îi ia jucăriile celuilalt iar cel rămas fără maşinuţe, după a nu ştiu câta rundă de joacă în care stă spectator, începe ofticat să strige ca să-l audă chiar tot cartierul la fostul partener că e urât, că are haine murdare, rupte, că nu mănâncă tot şi că-l pârăşte şi la mama dar şi la doamna. Na!

În prima jumătate a acestui an, când DNA a încasat în instanţe aproape 250 de achitări la fond şi prin decizii definitive, aşadar aproape 20% din vechea “producţie DNA- SRI”, nimeni din conducerea SRI nu s-a mai simţit responsabil în faţa societăţii şi nici nu a mai dorit să ajungă la public explicaţia pe surse: “Măi, băieţi, ne pare rău, am greşit”. Nici când Radu Ruşanu a fost achitat definitiv după ce-a stat luni bune în arest preventiv şi la domiciliu, pentru că fapta nu exista, nici când Gruia Stoica a fost condamnat la doi ani şi jumătate cu suspendare, absolut nimeni nu s-a simţit răspunzător să schiţeze vreun gest de scuze că rechizitoriile au fost atât de şubrede încât cei doi nu au putut fi probaţi deloc la dimensiunile acţiunilor lor. Tăcere a fost şi la DNA.

Fie că-i convine, fie că nu, şi SRI este la fel de responsabil ca şi DNA de rezultatele din instanţă ale demersurilor anticorupţie din perioada Mai 2013- Martie 2016, chiar dacă strict tehnic demersurile legale şi instrumentările sunt semnate şi asumate exclusiv de procurorii DNA. Însă şi SRI a fost pe acolo, a văzut ce se întâmplă, putea sesiza de mai demult derapajele iar acum nu se poate descotorosi de efecte cu una cu două, mai ales când ambele instituţii au turat la maximum motoarele, lâsând deoparte calitatea actului acuzării care în mod continuu s-a degradat. Altminteri, de pildă, revista Intelligence a SRI ar putea ieşi din tipografie sub denumirea de Mare Tratat al Ipocriziei, iar ediţia princeps s-ar putea intitula “Despre cum am fost acolo şi nu vreau să-mi aduc aminte nimic”. Faptul că SRI nu mai este responsabil de 6 luni de ce face, ce nu face sau cum face DNA, este altceva, însă invenţia pescuirii suspecţilor de pe funcţii, de exemplu, nu a apărut de 6 luni, ci este tot o “producţie a casei de succes SRI-DNA”.

Este adevărat că nimeni nu dă dreptul SRI să proclame cât de bune sau de slabe sunt acum dosarele “fără sprijin” şi că doar judecătorul în instanţă decide, însă în acelaşi timp este cam de râsul curcilor să susţii juridic într-o speţă, spre exemplu, că momentele spălării de bani s-au făcut pe invers iar Ghiţă nu ajungea pe listele PSD în 2012, dacă nu i-l aducea ofrandă lui Ponta pe Tony Blair. DNA, ca orice instituţie, are procurori foarte buni, care ştiu carte dar şi catastrofe. N-ar fi nici prima, dar nici ultima speţă în care principala instituţie anticorupţie ar putea da chix în instanţă, însă când toate se vor aduna şi va veni momentul adevărului, obiectiv şi cuantificabil, pe statistici, n-ar fi exclus să vedem că, în performanţa instituţiei, mandatele 2005- 2013 au mai multe condamări definitive, raportat la trimiterile în judecată, decât mandatele 2013-2019. Iar o asemenea potenţială realitate nici DNA şi nici SRI nu o vor putea suporta.

Cu mai multe lupte deschise, printre care cu SIE, DGIPI, SRI, cu o clasă politică ce unanim ar sfărâma bucăţică cu bucaţică din clădirea DNA, cu o presă în majoritatea ei defavorabilă, cu trompete interesate sau infractori ce urlă vrute şi nevrute din toţi bojocii de dimineaţa până seara, DNA este aproape forţată să nu mai facă greşeli. Să instrumenteze mult mai atent şi temeinic dosare, să cântărească ca la carte probatoriile şi infracţiunile, să renunţe definitiv la eseistică, să nu mai reinterpreteze juridic nimic, pentru că altfel, atunci când speţele vor ajunge la maturitate în instanţe şi se va trage linie, vremelnica susţinere publică deja şubrezită este foarte posibil să nu mai existe, clasa politică va ataca şi se va simţi îndreptăţită s-o facă, suspecţii de corupţie scăpaţi de instrumentări slabe vor râde în nasurile tuturor şi se vor întoarce de unde au plecat, iar nimeni din DNA nu va şti pe unde să scoată cămaşa. Acest moment nu este chiar foarte îndepărtat.

Întotdeauna, cele mai grele şi puternice lovituri pentru Justiţie au venit chiar din măruntaiele sistemului, iar acum, după Daniel Morar, cu un al doilea personaj ca prim adjunctul SRI şi a doua instituţie făţis pe capul DNA, nimic şi nimeni nu poate prevesti ceva ce s-ar putea întâmpla şi pentru societate ar fi de bun augur. O societate care, printre altele, susţine fără ezitare anticorupţia de 11 ani, dar care însă trăieşte la fel de prost, pentru că efectele nu sunt cuantificabile iar mecanismele recuperării efective a prejudiciilor nu sunt operaţionale nici acum.

Fără jucării dar cu metehne, SRI este antrenat să distrugă şi probabil va da, programatic, cu napalm până când ceva va sări, la un moment dat, definitiv, de pe axul anticorupţiei sau măcar ceva se va schimba. Pentru că, în esenţă, este vorba despre control şi despre putere reală, iar în această bătălie se va trage cu tot arsenalul din dotare, DNA având de partea sa pârghiile, instrumentele şi opinia publică iar SRI restul.

Canibalizarea celor două instituţii, realistic, n-o poate arbitra nici intern şi nici extern nimeni, astfel că proporţiile devastatoare şi consecinţele ce pot friza iresponsabilul, le-am putea vedea cu toţii foarte probabil.

Însă până să vegheze constant şi atent la decesul caprei vecinului, SRI ar face bine să vadă şi bârna din ochii săi. Fonduri operative vraişte, arată date obiective, sunt la toate serviciile secrete, la fel ca şi continua neadaptare la nevoile, evoluţiile sănătoase şi pretenţiile societăţii. Aflat într-o hazna de retorică şi imagine, prins zilnic în vârtejuri, generate de multe ori chiar de propriile greşeli, SRI stă ca struţul cu capul în nisip, iar când şi-l scoate, îşi pune ochelari de cal şi îşi înfige dopuri adânci în urechi.

De aproape 1 an, n-a mişcat un deget în privinţa propriilor plagiatori, că SRI nu dă doi bani nici pe furtul de idei. Când a fost vorba de grija legală şi atribuţiile vizavi de starea de sănătate a populaţiei, SRI a sifdat printr-un ghem de minciuni întreaga populaţie, ba chiar a continuat să stea mufat cu ventuzele firmelor proxy şi interpuşilor, la fondurile sistemului sanitar. Ce poate fi mai cinic şi condamnabil oare decât acest perpetuum mobile de a ciupi bani din viaţă? La împărţiri de bani publici însă, SRI e invariabil primul bugetofag al ţării în timp ce societatea nu are nici măcar dreptul să ştie câţi sunt. SRI ar trebui de pe acum să se obişnuiască cu ideea că lipsa de control real şi independent asupra funcţionării instituţiei nu poate dura la nesfârşit, că în orice societate evoluată dezbaterea reală şi răspunsurile trebuie să existe şi că, la un moment dat, această societate care enervează teribil dar în slujba căreia se află, va reacţiona.

Până atunci, în lipsa pârghiilor efective şi legale de instrumentare a speţelor de mare corupţie, SRI se poate îngriji doar de conţinutul Titlului X al Codului Penal, adică de partea specială ce priveşte infracţiunile la adresa siguranţei naţionale şi unde este organ de cercetare penală specială. Dar nici aici să nu se mai apuce să declare toţi şaormarii şi vânătorii cu permis ca pericole reale la starea de siguranţă naţionale a ţării, că râde lumea din nou.

Se spune că războiul este ştiinţa distrugerii şi că atât timp cât poţi trăi în pace nu este bine să baţi la poarta lui. “Cei ce sunt însă experţi în arta războiului supun armata inamică fără luptă, cuceresc oraşele fără a le asedia şi doboară un stat fără operaţiuni prelungite”/Sun Tzu. Altfel, singurul om bun este omul mort.