cristian-sima

Cristian Sima, brokerul fugar, a vorbit în emisiunea moderată de Sabin Orcan pentru B1 TV, că el a vrut să ofere DNA toată arhiva celor 15 ani de brokeraj cu numele și conturile bancare ale clienților, dar nu a primit niciun răspuns de la procurori.

„Eu m-am oferit în 2013, prin avocatul meu Doru Costea la DNA, să dau toate arhiva, să o predau și să și îi ajut să o înțeleagă, că e foarte greu să înțelegi o arhivă care are conturi cifrate. Multe din conturi i-am ajutat eu să le deschidă în Elveția de exemplu. DNA inițial mi-a dat un răspuns să o depun la registratură, iar noi am râs că era vorba de două dube” a dezvăluit Cristian Sima.

„Bănuiesc că pot să afle multe lucruri, mai ales la ce anchete se vehiculează prin presă și pot să îi ajut eu. Deci trebuie să înțelegeți un lucru. În arhiva asta, interesant nu e că Orest Robciuc îmi transfere într-un cont în Elveția 500.000 sau Gabi Marin și eu mă joc la bursă ți îi pierd sau îi câștig. Important e că acele conturi, de unde vin acești bani, pot fi identificate că sunt toate cifrate cu aceste personaje. Iar acolo, pe acele conturi, dacă DNA vrea să ancheteze va găsi o rețea imensă plus va găsi o grămada de bani pentru că pe acolo treceau șpăgile” a precizat fostul broker.

„În 2014 s-a dus domnul Doru Costea la DNA, a avut o discuție cu un procuror care a spus clar că e foarte interesat de această arhivă și că vom fi contactați. Nu am fost contactați niciodată. În schimb a doua zi după ce v-am spus că vin la dumneavoastră la emisiune, respectiv joi dimineață, avocatul meu a primit un telefon și luni se va duce la DNA să discute problema arhivei” a afirmat Sima despre evolușia cererii sale

„Nu avut timp, nu au avut oameni care să priceapă sau pur și simplu nu au vrut să găsească și lucruri care ar compromite persoane mult mai importante decât câțiva politicieni și oameni de afaceri” a precizat brokerul întrebat de ce nu a preluat DNA arhiva.

„Pot lua această arhivă și pot folosi nimic din ea la un moment dat dacă nu se duc pe fir și anchetează mai departe” a completat Cristian Sima.