ciolos-ghinea - fonduri-europene

Fostul secretar de stat în Ministerul Muncii, Adrian Dobre (PSD), acuzat de Cristian Ghinea că „era pus pe vânturat bani” şi încerca să introducă cheltuieli nejustificate într-un proiect european, spune că îl va da în judecată pe ministrul Fondurilor Europene şi îl acuză la rândul său că „minte odios” şi că este „limitat intelectual”, potrivit digi24.ro

„Pentru a-şi ascunde nevolnicia, incompetenţa şi limitarea intelectuală, domnul Ghinea, plimbător de hârtii şi expert în pupatul poalei doamnei Macovei (anterior funcţiei de ministru), mă acuză într-o postare scrisă pe o reţea de socializare că aş fi propus pentru proiectul naţional „Schema de Garanţii pentru Tineri” cheltuieli nejustificate, lăsând să se subînţeleagă în spaţiul public că aş fi avut vreun interes patrimonial din desfăşurarea acestui proiect”, spune Adrian Dobre, într-un comunicat de presă citat de News.ro.

Fostul secretar de stat în Ministerul Muncii respinge acuzaţiile lui Cristian Ghinea (foto) ca fiind „total neadevărate”, pentru că „nu s-a abordat niciodată problema bugetului” în discuţiile de la minister, ci doar conceptul de proiect. Acest proiect nu a prevăzut niciodată ca tinerii să primească altceva în afară de în afară de „îndrumare şi consiliere profesională şi pachet de măsuri active”, mai spune social-democratul.

Dobre îi acuză chiar pe miniştrii lui Dacian Cioloş că ar fi dorit să vină şi cu beneficii materiale, însă nu dă explicaţii în afara faptului că el le-ar fi respins. „Nu bunuri materiale, <<atenţii>> sau alte elemente motivaţionale fizice, inutile de altfel. Au existat propuneri în acest sens în perioada guvernării tehnocrate pe care însă le-am respins categoric”, susţine Dobre.

Fostul secretar de stat spune şi că Executivul a blocat conceptul final al proiectului, astfel încât acesta nu a ajuns în faza de bugetare. Un alt argument adus de social-democrat este că ANOFM avea atribuţii în cazul acestui proiect, nu Ministerul Muncii, unde el lucra.

„Dacă teoretic ar fi existat vreo propunere de buget, cel care avea atribuţiile să facă propunerea de buget şi să fie responsabil de execuţia bugetară conform legii era Serviciul Public de Ocupare, adica ANOFM. Ministerul Muncii, implicit subsemnatul, neavând niciun fel de atribuţii sau responsabilităţi în acest sens”, spune Dobre.

În final, Adrian Dobre îi cere demisia lui Cristian Ghinea şi anunţă că îl va acţiona în instanţă.

„Cât despre minciună şi calomnie, în spiritul transparenţei totale, a deplinei responsabilităţi şi pentru a arăta opiniei publice din România importanţa acestui proiect pierdut, dar şi faptul că nu este nimic de ascuns, vă solicit domnule Ghinea să explicaţi afirmaţiile dvs mincinoase în instanţă, în faţa judecătorilor! Minciuna şi calomnia le veţi plăti în instanţă, domnule Ghinea. Dar incompetenţa dumneavoastră ucide! Ucide speranţa şi dreptul românilor la o viaţă mai bună. Asta cum o veţi plăti?”, scrie el.

46 de milioane de euro pentru tineri

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a povestit o serie de episoade care l-au avut în centru pe fostul secretar de stat PSD Adrian Marius Dobre, care lucrase la o strategie pentru tinerii şomeri şi ceruse 46 de milioane de euro pentru un proiect, peste un sfert din bani urmând a fi alocaţi pentru benzină, şepci, ceasuri şi stickuri de memorie la preţ supraevaluat.

„Ştiţi cum rezolva dl Dobre problema cu şomajul tinerilor? Din cele 46 milioane de euro, dădea 12 milioane pentru benzină. Alte câteva milioane pentru închiriat maşini. Dădea 1,6 milioane de euro pe memory stick-uri, la preţ supraevaluat. Dădea (tinerilor, cred) 400.000 de şepci şi 977.000 de ceasuri. Citiţi bine: aproape un milion de ceasuri. Omul era pus pe vânturat bani”, explică Cristian Ghinea.

Ministrul afirmă că în acel moment a venit demiterea lui Dobre, iar motivele nu au fost, aşa cum a susţinut secretarul de stat, „incompatibilitatea cu tehnocraţii”.

„Episodul Dobre – NEETs m-a şocat. Pur şi simplu nu îmi imaginam de ce nu se întâmplă ceva atât de simplu. De ce am pierdut ani şi zeci de milioane de euro pe aproape nimic pentru tineri. În logica mea, nu avea niciun sens. Am priceput abia după ce a fost demis, când în fine am putut să văd bugetul proiectului pe care îl gândise”, spune Ghinea.

Ministrul precizează că, în opinia sa, Dobre „a fost demis discret” pentru că Executivul a preferat să „cureţe sistemul în linişte”.