Liberalii au avut o atitudine de non-combat în fața PSD în ultimii 10 ani în campaniile electorale, a declarat prim-vicepreședintele coordonator PNL București, Adriana Săftoiu, conform agerpres.ro
„Sunt sigură că ați primit întrebarea de la cetățeni, cum ați pierdut alegerile în București, pe linie, pentru prima dată? (…) Dacă cineva crede că noi am pierdut Bucureștiul doar pentru că s-au făcut greșeli în ultimele șase luni, eu cred că ne înșelăm. Greșelile din ultimele șase luni sigur contează, dar noi am făcut greșeli, cred, în ultimii 10 ani de zile pentru că PDL și PNL au dat senzația că în anumite sectoare e imposibil, e invincibil Vanghelie, Piedone, Onțanu”, a spus Săftoiu.
În context, ea a arătat că nici în timpul Alianței DA nu au fost câștigate toate sectoarele Capitalei.
”Noi ne-am comportat timp de 10 ani de zile exact așa — PSD în anumite sectoare nu poate fi bătut. Noi am spus că Bucureștiul este de dreapta, eu mă îndoiesc de lucrul acesta pentru că în 26 de ani nici măcar o dată Alianța DA de exemplu nu a putut câștiga toate sectoarele, chiar și atunci a pierdut un sector. Practic, noi timp de zeci de ani nu ne-am poziționat față de PSD constant și așa cum trebuie. Cred că e foarte greu să faci opoziție PSD, dacă ai obligații față de PSD. Și cred că asta e marea problemă. Mi-e foarte greu să folosesc cuvântul blat, mi se pare chiar rușinos, dar să spun că un non-combat a avut loc”, a spus Săftoiu la adunarea generală de alegeri a PNL sector 6.
Ea a susținut că liberalii pot câștiga alegerile parlamentare, dacă PNL merge până la capăt cu reformarea partidului, cu criteriile de integritate.
Și președintele PNL București, Cristian Bușoi, a vorbit despre un non-combat al liberalilor în fața social-democraților.
„PNL București a avut câteva momente în care a avut și ezitări, poate și greșeli. Cea mai mare greșeală pe care a făcut-o în campania electorală este aceea că nu toate organizațiile de sector au arătat că vor să se lupte cu PSD. Spun foarte clar că non—combat-ul cu PSD nu se va mai întâmpla în București. De astăzi, din momentul în care noua conducere s-a așezat la cârma organizației București, din momentul în care începem să completăm conducerile organizațiilor PNL București cu președinții celor șase sectoare lupta cu PSD începe cu toată forța. De astăzi declarăm război total administrației de stânga și administrației PSD din București. În toamnă liberalii trebuie să facă campania ori PNL, ori PSD. Dacă vom reuși să arătăm care este diferența profundă între noi și PSD, PNL are șanse să câștige, a ”spus Bușoi, adăugând că liberalii trebuie să facă o opoziție dură și argumentată, care să scoată în evidență lucrurile negative pe care le face administrația PSD.