Decizie revoluţionară la Consiliul Naţional al Audioviziualului. Ca urmare a demersurilor făcute de Valentin Jucan, membru CNA, pentru transparentizarea şedinţelor Consiliului, începînd de joi, 4 august a.c., toate lucrările publice ale instituţiei vor fi transmise online, în regim de „live”.
„Începând de astăzi, 4 august 2016, ședințele Consiliului Național al Audiovizualului sunt transmise în regim ‘direct’, pe pagina oficială a C.N.A. (http://www.cna.ro/stream/stream.html)
Promisiunea pe care am făcut-o publicului și radiodifuzorilor în ceea ce privește transparentizarea activității Consiliului s-a concretizat prin implementarea unui sistem de transmisiune online a ședințelor publice ale Consiliului.
Consider că este o realizare importantă, un gest de altfel firesc din partea unei instituții publice, cu atât mai mult cu cât demersurile mele au fost inițiate într-un context în care membri ai Consiliului se simțeau deranjați chiar și de simpla prezență a fotografilor. Nu am renunțat la proiectul meu nici la presiunile actualului președinte al C.N.A. care, anul trecut, distrugea camera de filmat cu care am realizat primele transmisiuni.
Actualul sistem are acces liber și poate fi operat din browser web, cu Adobe Flash Player. De asemenea, fără a fi nevoie de instalarea vreunui player suplimentar, transmisiunea poate fi recepționată și de pe telefon sau tabletă. Un alt aspect important este posibilitatea de a arhiva înregistrările ședințelor, sistemul permițând o stocare de până la trei ani, fără a fi nevoie de suplimentarea memoriei.
Acest proiect a fost realizat cu sprijinul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale –S.T.S., care a oferit asistență în implementarea sistemului. Așadar, transmit mulțumiri publice domnului general inginer Marcel Opriș pentru sprijinul pe care mi l-a acordat dar și echipei de tehnicieni care a lucrat două zile, câte douăsprezece ore, până la finalizarea lucrărilor.
Am speranța că acest sistem va oferi o nouă imagine asupra modului în care Consiliul înțelege să protejeze interesul public și, în egală măsură, cred că membrii C.N.A. vor fi responsabilizați în ceea ce privește rolul lor și nu vor exista gesturi de abuz care să saboteze acest proiect”, a anunțat Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, într-un comunicat de presă.
.