Fostul vicepremier Gabriel Oprea a anuntat nu doar ca va contesta decizia Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu privire la decizia de plagiat in ceea ce priveste teza sa de doctorat sustinuta in anul 2000, dar si ca va merge pana la „panzele albe” ale justitiei, inclusiv la CEDO, pentru a-si cauta dreptatea, conform enational.ro
Iar inversunarea cu care se ia la tranta cu toata lumea Gabriel Oprea se poate explica, dupa cum sustin sursele noastre, si prin faptul ca „parintele” UNPR nu se lupta de aceasta data doar pentru el, dar si pentru a apara intereselor zecilor de cursanti care, de-a lungul anilor, si-au luat la randul lor doctoratele sub coordonarea sa. Si cum printre cei indrumati de catre Gabriel Oprea se numara multe nume grele ale momentului, miza acestui verdict este cu adevarat una uriasa.
Totul sau nimic
Pentru ca exista deja voci care sustin ca, daca s-ar confirma si in instanta plagiatul lui Gabriel Oprea, atunci ar trebui sa li se retraga automat titlurile academice tuturor celor care si-au dat doctoratul cu el, fara a se mai analiza fiecare lucrare in parte. Iar justificarea sustinatorilor declansarii unui asemenea „tsunami” este reprezentata de argumentul ca un „doctor” care a obtinut acest titlu incorect nu poate gira formarea altor doctori. In schimb, sunt si multe voci juridice care sustin, la randul lor, ca la momentul in care Gabriel Oprea a indrumat toate aceste lucrari totul s-a desfasurat in mod legal, neputandu-se interveni acum retroactiv, „la gramada”. Astfel ca se anunta un razboi pe cat de indelungat, pe atat de incins pe „doctoratul” lui Oprea. Mai ales ca, dupa cum aminteam, lista celor care au beneficiat de indrumarea sa este una de-a dreptul impresionanta…