Politicienii sunt și ei oameni.
Au fost oameni şi Cezar și Ecaterina a II-a, şi Napoleon, şi Stalin politicieni care au făcut Istoria Lumii.
De ce n-ar fi oameni şi politicienii români, chiar dacă n-au făcut nici Istoria judeţului în care s-au născut, d-apoi Istoria lumii?!
Din acest punct de vedere despre omul Alina Gorghiu se ştie – şi nu numai din tabloide, dar şi din presa quality, c-a avut o relaţie amoroasă cu Bogdan Olteanu.
O relaţie care, cum se întîmplă cînd el e însurat şi mai are şi copii, a făcut cu ochiul telenovelei de tip balcanic.
Bogdan Olteanu i-a fost Alinei Gorghiu nu numai amant, dar şi mentor.
Cariera politică a Alinei Gorghiu e urmarea unui bobîrnac dat de Bogdan Olteanu.
Repet:
Relaţia dintre cei doi a fost de notorietate.
Așa se explică de ce, cînd Bogdan Olteanu a fost arestat în toiul nopţii, toată presa a ţinut să reamintească relaţia sa cu Alina Gorghiu.
A venit ştirea reţinerii lui Bogdan Olteanu.
Cum era de aşteptat, Alinei Gorghiu i s-a cerut o reacţie.
Nu în calitate de Cleopatra lui Bogdan Olteanu, ci în calitate de şefă a PNL, dat fiind că Bogdan Olteanu a fost unul dintre cei mai puternici lideri ai PNL, înainte ca acest partid să se pricopsească cu sifilisul PDL-ist.
Ce face o persoană de bun simţ la o asemenea cerere?
Repet, o persoană de bun simţ, care ştie că toată lumea ştie că Bogdan Olteanu i-a fost amant:
Răspunde că, dată fiind relaţia sa publică cu Bogdan Olteanu, bunul simţ îi interzice să se pronunţe asupra Cazului Bogdan Olteanu.
Ce face Alina Gorghiu?
Mai că nu-l redenunţă ea ca ins corupt în faţa opiniei publice.
De ce a făcut asta?
Alina Gorghiu e căsătorită.
Reacţia sa faţă de Dosarul Bogdan Olteanu nu e însă cea a unei femei care nu vrea să aţîţe gelozia soţului.
Nu e nici măcar reacţia unei Ticăloase care calcă pe cadavre pentru a parveni.
Dacă refuza să răspundă, nimeni n-ar fi acuzat-o că s-a dat cu corupţii.
Dimpotrivă, ar fi beneficiat de simpatia pe care o stîrneşte o persoană de bun simț, rămasă de bun simț și dacă ajunge Împărătița Universului.
Alina Gorghiu a reacţionat astfel pentru că la atîta o duce capul.
Toate faptele și vorbele ei ţin de o prestaţie de şcolăriţă corectă, harnică, cuminte, care nu iese din vorba Doamnei Învăţătoare, chiar și cînd această vorbă e a unei neroade.
Printre clişeele de comportament învăţate de ea pe de rost e şi cel că în România de azi un politician trebuie să condamne cu mînie proletară orice alt politician acuzat de DNA de corupţie.
Chiar şi cînd acel cineva i-a fost amant, partener de firmă de avocatură, Pigmalyon, într-un cuvînt.
Luînd seama la reacţia-clişeu a Alinei Gorghiu vom înţelege de ce PNL a pierdut în chip catastrofal localele:
Partidul e condus de Alina Gorghiu.
O persoană altfel curățică, așa cum ar zice nemuritorul Caragiale, dar atît – o persoană.
De la ea pînă la lideri politic autentic e distanța de la Klaus Iohannis la președinte de adevăratelea, și nu Rața mecanică, trasă de coadă să măcăne din cînd în cînd de Băieții deștepții din Sistem.
Sursa: cristoiublog.ro