Realizatorul emisiunii „Jocuri de Putere”, Rareş Bogdan, a comentat la Realitatea TV pe marginea reţinerii viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu de procurorii DNA pentru trafic de influență în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu, potrivit comisarul.ro
„Vîntu aduce nori negri deocamdată pentru Călin Popescu-Tăriceanu şi Bogdan Olteanu. Va aduce nori negri în curând pentru doi politicieni social-democraţi extrem de importanţi, pentru alţi doi liberali. Vîntu nu mai are nimic de pierdut, a anunţat printre apropiaţii domniei sale că aruncă România în aer. Este abia începutul!Sorin Ovidiu Vîntu dacă începe să vorbească – i-au trecut extrem de mulţi oameni politici prin casă, România se va zgudui din temelii la toate nivelele şi în toate partidele. Asta dacă Vîntu va da drumul la informaţii şi mai ales la celebrele filmări, pentru că el făcea înregistrări şi filma atât la Otopeni, cât şi la Paris. Dacă respectivele filme, despre care s-a bănuit că ar fi scoase din ţară, vor ajunge în ţară şi vor fi date procurorilor sau vor fi făcute publice, va fi un deliciu suprem, pentru că vom vedea politicieni de prim rang care, ca o dovadă a infatuării supreme şi a încercării lui Vîntu de a-i umili pe oamenii cu funcţii foarte importante din România la acea vreme… Îi legau şireturile, la propriu!„, a explicat Rareş Bogdan la Realitatea TV.