Un român care trăieşte în America, deosebit de mulţi alţi români americani şi prin faptul că se interesează mai întîi de politica din America şi mai apoi de politica din România, mă ţine la curent cu ceea ce el numeşte fenomenul Donald Trump.
După nominalizarea lui Donald Trump drept candidat al Partidului Republican la Prezidenţialele din noiembrie 2016, moment considerat de mulţi drept istoric, pentru că un tip din afara nomenklaturii politice americane s-a impus unui partid majoritar nu prin lucrături de culise, ci prin argumentul votului popular, cunoscutul meu a avut o discuţie cu un student american, fan al lui Hillary Clinton.
– N-are cum să ajungă Donald Trump preşedinte – a încercat să-l liniştească pe studentul îngrijorat cunoscutul meu, convins că în America se joacă piesa ieftină din România lui 2000, cînd Ion Iliescu a fost ales numai şi numai pentru a nu ajunge preşedinte C.V. Tudor.
Puși în fața situației de a-l alege pe ”nebunul” de Trump, americanii nu vor avea încotro și o vor alege pe nesărata Hilarry Clinton.
– Da, a răspuns studentul, dar aşa am zis şi cînd Donald Trump a pornit campania pentru cucerirea desemnării, că în veci un partid precum cel Republican nu-l va accepta candidat.
Şi iată, Convenţia l-a desemnat pe Donald Trump candidatul Republicanilor la prezidenţiale!
Discuţia dintre cei doi, relatată la telefon de cunoscutul meu într-o noapte, m-a făcut să-mi amintesc brusc de cele scrise după anunţarea Brexitului:
Noi, oamenii, sîntem secretori de iluzii.
Iluziile ne ţin de altfel în viaţă.
Ne iluzionăm că nu vom muri, deşi moartea e o fatalitate pe Pămînt.
Ne iluzionăm mai ales asupra caracterului raţional al Istoriei, în timp ce Istoria, de genul feminin fiind are deseori hachițe.
Toţi scriitorii şi publicişti români interbelici se cruceau în 1937, 1938 cînd ici-colo se vîntura posibilitatea unui nou nou război mondial.
– Cum un nou război?! se întrebau ei în scris. Păi n-au trecut nici două decenii de la ultimul.
Şi acest ultimul – Primul război mondial – a fost atît de înfricoşător prin măcelărirea reciprocă încît, cînd s-a încheiat, toată Lumea a zis:
Aşa ceva nu se mai repeta în Istorie!
Şi pe 1 septembrie 1939 a izbucnit cel de-al doilea război mondial.
Aşa şi cu Donald Trump.
Toată lumea a zis, asemenea studentului, că n-are nici o şansă să fie desemnat candidat al unui partid precum cel Republican.
Şi uite c-a fost desemnat!
Acum, toată lumea spune:
– Fii serios, cum să ajungă Donald Trump preşedintele Americii!
Doamne fereşte!
Și dacă ajunge?
Mă număr printre cei care nu cred că va ajunge preşedinte, convins că pînă la urmă la Casa Albă va fi Hillary Clinton.
Din acest punct de vedere poate şi pentru că eu sînt o fiinţă secretoare de iluzii, n-am de ce să mă preocup.
Mă preocupă însă succesul uriaş al lui Donal Trump la Poporul american.
Mulţi spun că acest succes se datorează talentului său de star reality show.
Și de aici, inevitabil, considerațiile despre americani care, vezi Doamne! nu diferă de noi, românii, prin disponibilitatea de a fi seduși de spectacolul făcut de un politician și nu de ideile sale.
O studiere mai atentă a realităților americane va descoperi însă multe cauze obiective ale succesului de care se bucură liderul anti-Sistem Donald Trump.
Una dintre explicaţiile succesului trebuie căutată chiar în desemnarea lui Hillary Clinton drept candidat al Democraţilor.
După Dinastia Bush, iată Dinastia Clinton!
De regulă în politica americană outsiderii, cei care care nu sunt în gașcă, precum Donald Trump, n-au nici o șansă să fie desemnați candidați.
Succesul lui Donald Trump e și un bobîrnac dat de americani unei clase politice văzute ca o gașcă.
O altă explicație trimite la ceea ce spune Donald Trump.
Political correctness a făcut ca politicienii americani să nu abordeze public lucruri pe care americanul de rînd le discută în familie și cu amicii, pentru că sînt lucruri de care el se izbește zilnic. Donald Trump a avut curajul de a le aborda în discursul public și nu oricum, ci într-un stil opus discursului stereotipic. Din acest punct de vedere, Hilarry Clinton e moartea pasiunii.
Toţi ceilalţi contracandidaţi la nominalizare n-au avut nici un Proiect de ţară.
Sau dacă au avut, acesta a semănat cu Proiectul de ţară a lui Klaus Iohannis:
O sumă de bla-bla-blauri constipate.
Programul lui Donald Trump a fost rezumat de candidatul Partidului Republican în discursul de la Cleveland:
„Politica mea externă va pune totdeauna interesele poporului American și securitatea Americanilor deasupra a orice altceva. Aceasta va fi temelia oricărei decizii pe care eu o voi lua. America First va fi tema majoră și primordială a administrației mele.”
O serie de declarații ale lui Donald Trump despre acest Program de politică externă au fost interpretate înclusiv la noi ca punînd în pericol angajamentele planetare ale Americii.
America First e însă un Program de politică internă.
Donald Trump a susținut în discursul de la Convenție că America e în criză.
Și e în Criză, pentru că de ani întregi președinții americani se preocupă de orice altceva decît rezolvarea marilor probleme sociale, morale și economice interne ale Americii.
Aserțiunea despre Țările Baltice, care a făcut la noi niște vălurele mediatice, nu ține de o reîntoarcere a Americii la izolaționismul de altădată, ci de adevărul că un președinte American trebuie să pună mai presus de toate interesele Americii.
Dacă ne uităm în jurul nostru, vom observa că fenomenul Trump din SUA nu e o excepţie.
Rusia are un Puțin care proclamă Rusia First.
Turcia First! proclamă şi Erdogan.
Victor Orban al Ungariei a proclamat mai demult Ungaria First.
Cînd şi cum se va ivi la noi Liderul care va proclama România First?!
Sursa: cristoiublog.ro
