condrea-accident

Controversă după ce expertiza procurorilor în cazul morţii lui Dan Condrea a fost finalizată. Experţii au folosit un test de impact făcut cu o altă marcă de maşină decât cea folosită de Dan Condrea. În plus, maşină din test era fabricată în 2008, în timp ce modelul condus de Condrea a apărut pe piaţă un an mai târziu, conform romaniatv.net

Prima controversă este legată chiar de expertiza maşinii şi testele făcute peste hotare. Experţii de la INEC au folosit un test de impact facut în Germania în 2008, în care viteza de rulare era de 100 km la oră. Potrivit România TV, testul de impact nu a fost făcut însă pe un model identic, ci pe unul mai nou de maşină, iar expertiza nu a răspuns la una dintre principalele întrebări: dacă s-a intervenit sau nu asupra direcţiei. Din cauza impactului, caseta nu a putut fi identificată.

Rămăşiţe din maşină au sărit la aproximativ 2 metri pe copacul de impact, iar atunci experţii au specificat că viteza era net superioară, dar nu au putut preciza cu cât peste. Felul în care bucăţile din maşină au ajuns şi la 2 metri înălţime este cea de-a doua controversă. Locul impactului este delimitat de carosabil de un şanţ de aproximativ 50-60 de cm adâncime. Unii experţi susţin că la o astfel de viteză, maşina s-ar fi răsturnat în şanţ fără să mai ajungă în copac.

Martora care a fost audiată la Parchet susţine şi ea că sunt câteva neclarităţi. „Mai mult de 110 km/oră nu cred că a avut când a trecut pe lângă mine, a fost o explozie puternică, nu cred că o lovitură în copac dă o aşa explozie, de aceea probabil nu s-au găsit încă toate bucăţelele„, a declarat Gabriela Pelin.

În soluţia de clasare a dosarului, procurorii au mai specificat că la momentul impactului vizibilitatea era perfectă, carosabilul era uscat, fără denivelări sau obstacole. Pentru a ajunge la această concluzie s-au folosit inclusiv de pozele biciclistului martor, poze făcute înainte de momentul impactului.

Urmele de rulare arată că maşina şi-a schimbat la un moment dat direcţia de deplasare de pe şosea spre copaci. Tot în decizia de clasare se arată şi faptul că dan Condrea nu consumase niciun pic de alcool în ziua respectivă.