sri

Un angajat al SRI a tras multe focuri de armă pe aeroportul din Sibiu vinerea trecută în jurul orei 15. Incidentul a fost negat mai multe zile dar în cele din urmă autoritățile au recunoscut, a anunțat Ora de Sibiu. Conducerea aeroportului a confirmat această informație miercuri pentru presa locală, dar nu a dat detalii privind incidentul, potrivit comisarul.ro

Explicația oficială este că angajatului SRI i s-ar fi descărcat accidental pistolul vinerea trecută.

Este al doilea major incident de securitate în care a fost implicat SRI în ultimele luni în aeroporturi.

Împușcătura auzită vineri în jurul orei 15.00 în terminalul de plecări – sosiri al Aeroportului Internațional Sibiu a fost confirmată într-un final și de către reprezentanții acestei instituții. După ce Ora de Sibiu a cerut încă de vineri un punct de vedere oficial despre acest incident, iar în primă fază reprezentanții Aeroportului au negat un astfel de incident și au pus totul pe seama tunurilor cu ajutorul cărora se sperie păsările ce se apropie de pista de decolări și aterizări, miercuri totul s-a schimbat, scrie Ora de Sibiu.

”În cadrul aeroportului își desfășoară activitatea instituții ale statului, cu atribuții specifice unui aeroport internațional, al căror personal este dotat cu armament și muniție. Înca din faza de proiectare și execuție a terminalului au fost prevazute și construite, cu respectarea cerințelor legale de siguranță și protecție, două spații distincte cu destinația „camere de armament și muniție”, destinate pentru operațiunile specifice personalului înarmat menționat. Ca urmare a interpelării dumneavoastră , Aeroportul a solicitat un punct de vedere din partea reprezentanților Serviciului Român de Informații, privind acest eveniment. Drept urmare, putem confirma faptul că în data de 15.07.2016 a fost executat un foc accidental de către un angajat al acestei instituții. Precizăm faptul că acest eveniment nu a avut nici un fel de consecință asupra desfașurării în condiții de siguranță a activității operaționale a aeroportului, toate procesele de deservire a pasagerilor și operatorilor aerieni în ziua respectivă decurgând în mod obișnuit”, se arată într-un răspuns al RA Aeroportul Sibiu, remis cătreOra de Sibiu.

Surse de încredere au precizat pentru Ora de Sibiu că cei de la SRI nu au informat conducerea Aeroportului Internațional Sibiu despre acest incident, decât după ce informațiile au apărut pe site-ul ziarului.