familie-copii-toaleta

Patru suflete din Baia Mare locuiesc in conditii inumane in toaleta unul bloc. Tragic este ca cei doi parinti, alaturi de copiii lor, o fetita de doua luni si un baietel de un an si patru luni sunt inconjurati si de sobolani, relateaza stirileprotv.ro

Din cauza conditiilor precare, cei doi copii s-au si imbolnavit. In familie, doar tatal munceste pentru ca mama este insarcinata cu al treilea prunc si din pacate familia nu isi permite o chirie, ca sa se poata muta intr-o locuinta decenta.

Persoanele care vor sa ii ajute Il pot contacta pe Alexandru Gherebenes, tatal copiilor, la telefonul: 0751.375.714.

Cei doi parinti, alaturi de copilasii lor locuiesc in toaleta acestui bloc de aproape trei ani de cand au fost evacuati din locuinta sociala unde traiau. Autoritatile au hotarat ca blocul trebuie curatat si reabilitat, insa acum, cand cladirea a fost pusa la punct, familia a aflat ca nu-si va mai primi garsoniera inapoi. Motivul: nu ar avea actele care sa dovedeasca ca au stat acolo.

Prin bunavointa administratorului unui bloc din apropiere, cei doi soti au fost primiti in toaleta imobilului. Chiar daca au depus eforturi supraomenesti pentru ca locul sa semene cu o camera, din pacate cei doi copilasi sunt grav bolnavi. Fetita de doar doua luni s-a nascut cu o afectiune grava la inima, iar baietelul sufera de o boala respiratorie, pricinuita de conditiile precare in care e nevoit sa traiasca.

Alexandru Gherebenes, sotul: „Cu copilasii si cu nevasta-mea locuim intr-un WC al Cupromului, in 2 metri patrati. Pentru ca am fost scos afara de pe Melodiei, am avut contract pe acel imobil. De 2 ani si ceva locuiesc aici. Am incercat la toate institutiile statului, dar in zadar.”

Alexandra Gherebenes, sotia: „N-am conditii sa spal copiii, barbatul doarme de multe ori pe jos, sa putem sa incapem noi in pat. Sunt sobolani, mizerie. Am stat pe Melodiei, dar nu era ca si aici. Daca nu erau la zi cu plata puteam sa spunem. Aici a fost un geam dar era putregai si s-a dus geamul jos. ”

Cei doi parinti sunt disperati, mai ales ca sotia lui asteapta al treilea copil. Si chiar daca tatal lucreaza in constructii si castiga destul de bine, spune ca nu si-ar permite sa locuiasca in chirie.