Victor Ponta lanseaza un atac dur la adresa Guvernului si spune ca verdictul de plagiat pe care l-a primit de la CNATDCU (Consiliul National de Atestare a Titlurilor Diplomelor si Certificatelor Universitare) reprezinta un „pret murdar” platit de noul ministru al Educatiei, potrivit ziare.com
La sfarsitul lunii iunie, CNATDCU a stabilit ca o treime din lucrarea de doctorat a lui Ponta este plagiata. In ultima zi in care putea face acest lucru, fostul premier a contestat decizia.
„Bineinteles ca am contestat decizia pur politica a noului Ministru al Educatiei Mircea Dumitru – de fapt pretul murdar pe care fostul instructor de pionieri din 1989 l-a platit pentru a ocupa timp de cateva luni scaunul din Guvern (fostul ministru Curaj nu a acceptat sa calce in picioare toate legile pentru a-si pastra functia) „, scrie pe Facebook Victor Ponta, desi cand a primit verdictul de plagiat de la CNATDCU, Ministerul Educatiei era condus de Adrian Curaj.
Ponta mai acuza ca „Guvernul de tehnocrati isi foloseste puterea pentru a lupta” doar cu el si si spune ca a respectat „toate legile aflate in vigoare” cand a scris teza de doctorat.
„Sunt judecat acum dupa o Ordonanta de Urgenta aprobata in stil comunist in 2016 (la 13 ani dupa) / o regula fundamentala a statului de drept este neretroactivitatea legilor. (…). Am primit verdict de neplagiat in 2012 de la CNACTDU (aceeasi institutie care a analizat atunci si teza de doctorat a Dnei Kovesi) – nimeni nu a contestat legal acel verdict / nu pot sa fiu judecat de acelasi CNACTDU dupa 4 ani si sa dea un verdict diferit fara sa fi aparut niciun element nou/ o alta regula fundamentala a unui stat de drept este sa nu judeci de mai multe ori acelasi caz daca nu au aparut elemente noi”, mai scrie Ponta.
El mai acuza si ca CNATDCU ar fi analizat o singura teza de doctorat, a sa. In realitate, insa, in analiza CNATDCU se afla si alte sesizari de plagiat care privesc politicieni de top, care vor fi rezolvate in curand. Printre cei vizati se afla fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, fostul ministru al Apararii Mihai Stanisoara, prim-ajunctul procurorului general Bogdan Licu, ministrul de Interne Petre Toba, fostul primar al Sectorului 2 Neculai Ontanu, primarul orasului Voluntari, Florentin Pandele, si primarul Sectorului 3, Robert Negoita. Si o sesizare de plagiat privind lucrarea de doctorat a lui Cristian Busoi a fost depusa chiar astazi la CNATDCU.
Teza plagiata a lui Ponta – un scurt istoric
Revista Nature a publicat in 18 iunie 2012 un articol in care se arata ca Victor Ponta ar fi copiat sectiuni mari ale tezei sale de doctorat din 2003 din publicatii anterioare, fara sa puna referinte exacte.
In data de 29 iunie 2012, CNATDCU a dat primul verdict de plagiat, iar in data de 17 iulie 2012 Comisia de Etica din cadrul Universitatii Bucuresti a decis in unanimitate ca Victor Ponta a plagiat „texte si idei”.
Totusi, Consiliul National de Etica a sustinut a doua zi ca Ponta nu a plagiat si toti ministrii Educatiei de dupa 2012 au refuzat sa emita ordinul de retragere a titlului de doctor in drept pentru fostul premier, in functie pana in noiembrie 2015.
Universitatea din Bucuresti a trimis, pana in prezent, cinci solicitari de retragere a titlului de doctor al lui Victor Ponta, cea mai recenta fiind facuta la inceputul lunii mai.
In luna iunie,componenta CNATDCU s-a schimbat, plagiatul fiind considerat un subiect principal de discutie, din cauza numarului mare de cazuri semnalate in randul demnitarilor.
Printre politicienii acuzati ca au plagiat in tezele de doctorat se numara Gabriel Oprea, Petre Toba, Robert Negoita si Florentin Pandele.