Nu mai puţin de 38 de romi, membri ai celor nouă grupări interlope care acţionau în reţeaua ce racola, în comuna Berevoeşti (judeţul Argeş), persoane vulnerabile, printre care săraci, copii sau persoane cu dizabilităţi fizice ori psihice, au ajuns, joi, în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii vorbesc despre un dosar în care faptele de violenţă depăşesc orice închipuire.
Amănunte şocante despre cum acţionau „stăpânii sclavilor” din satul Glămăceşti, comuna argeşeană Berevoeşti, au ieşit la iveală după audierea acestora şi a unora dintre victime. „Pe lângă cele cinci victime găsite în urma descinderilor efectuate miercuri la Glămăceşti, trei adulţi şi trei minori care au fost predaţi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, au mai fost găsite alte nouă victime, persoane adulte, până acum, numărul acestora fiind 14”, a declarat, pentru „Adevărul”, Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş.
Mărturiile terifiante ale victimelor dublate de cercetările anchetatorilor au arătat că peroanele olosite ca sclavi erau racolaţi, de obicei, din rândul cerşetorilor, pe care membrii grupării îi localizau pe lângă biserici, prin gări şi autogări. Cele mai multe dintre persoanele exploatate erau cu dizabilizăţi fizice şi psihice, printre acestea fiind şi copii. Victimele erau ademenite cu promisiunea unui loc de muncă sau, pur şi simplu, erau răpite.
Una dintre poveştile terifiante descoperite în comuna Berevoeşti este a unui bărbat care, în iulie 2015, a fost răpit de pe stradă, chiar din zona centrală a Piteştiului, de către două persoane de etnie romă. Totul s-a petrecut în plină zi, la ora 15.45. Victima, aflată în apropierea bisericii „Sfântul Ioan” din Pitesti, a fost luată pur şi simplu pe sus, băgată cu forţa într-o autoutilitară şi dusă în comunitatea de ţigani din Berevoeşti pentru a fi pusă la muncă silnică.
Exemple similare pot fi găsite şi în anii precedenţi. În 2013, unul dintre membrii grupării a racolat un copil, cu promisiunea că, pentru o zi de spart lemne, îi va da 50 de lei, un pachet de ţigări şi mâncare. Băiatul a fost trimis la mama sa cu 500 de lei pentru ca aceasta sa fie de acord să-l lase la muncă. În contul sumei, copilul a fost exploatat câteva luni. Ulterior, puştiul a ajuns la o altă familie de romi, unde a muncit forţat până în vara acestui an.
Citiți articolul integral pe adevarul.ro