Disputa dintre UE și SUA privind vizele care încă sunt cerute românilor și bulgarilor nu va putea fi soluționată înaintea alegerilor prezidențiale din SUA, a declarat miercuri Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, după ce executivul comunitar a amânat decizia privind o reintroducere a vizelor pentru cetățenii americani ce călătoresc în UE ca măsură de reciprocitate pentru tratamentul diferențiat practicat la acest capitol de autoritățile americane în cazul românilor și bulgarilor, transmite Agerpres.
Obținerea reciprocă a scutirii complete de vize pentru cetățenii tuturor statelor membre este un principiu fundamental al politicii noastre comune privind vizele’, a indicat Avramopoulos, citat de agenția DPA. Dar el a subliniat că, în cazul SUA, chestiunea nu poate fi rezolvată înaintea alegerilor din noiembrie, când va fi cunoscut succesorul lui Barack Obama la Casa Albă. ‘Ținem cont de calendarul electoral și trebuie să avem în vedere acest lucru când examinăm modalitatea cea mai potrivită de a continua dialogul’, a argumentat comisarul european.
Cât despre Canada, în cadrul reuniunii ministeriale desfășurate la 11 iulie la Bruxelles cu oficiali din România și Bulgaria, ea s-a angajat să prezinte, la începutul toamnei, informații privind rezultatele evaluărilor și calendarele pentru eliminarea obligativității vizelor, inclusiv în ceea ce privește elementele necesare ale cooperării cu cele două țări.
Pe de altă parte, nici Consiliul European și nici Parlamentul European nu au exprimat un punct de vedere în chestiunea vizelor cerute de SUA și Canada, deși executivul comunitar le-a solicitat să adopte până pe 12 iulie un punct de vedere privind calea de urmat.
Având în vedere toate aceste elemente, Comisia Europeană a decis ca, cel puțin deocamdată, să nu recomande suspendarea scutirii de vize pentru cetățenii americani, invocând de asemenea efectele nedorite ale unei asemenea decizii. Astfel, dacă Washingtonul ar riposta la rândul său prin instituirea vizelor pentru toate statele UE, măsura ar antrena costuri suplimentare de circa 2,5 miliarde de euro pentru cetățenii comunitari și companiile din UE, explică executivul comunitar.
Românii și bulgarii au în continuare nevoie de vize pentru a călători în SUA și Canada, pe lista SUA cu statele blocului comunitar pentru care se menține obligativitatea vizelor mai regăsindu-se Cipru, Croația și Polonia.