UPDATE: O echipă de inspectori DSP București a demarat o anchetă la Spitalul de Arși, după imaginile publicate de GSP. „În această dimineață, o echipă de inspectori sanitari de la Direcția de Sănătătate Publică București deja s-a deplasat la Spitalul de Arși. Se duce să verifice situația de acolo, să verifice toate condițiile igienice. A existat un control în luna martie a acestui an în toate unitățile spitalicești din toată țara, inclusiv la Spitalul de Arși. La toate unitățile sanitare la care s-au constatat deficiențe. Este oarecum evident pentru toată lumea că există probleme de management la această unitate spitalicească, dar decizia de a închide un spital nu este una care se ia cu una, cu două. Dacă se impun sancțiuni, ele vor fi făcute”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătății, Laurențiu Colintineanu, la Realitatea TV, citat de stiripesurse.ro.
UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arși, medicul Adrian Stănculea, a declarat că pacientul a decedat și a lăsat să se înțeleagă că situația nu e unică în sistemul nostru de sănătate. „Pacientul a decedat, dar nu din cauza larvelor. Acele larve nu îl omoară. Nu înseamnă că le lăsam să stea pe pacient. Imaginea e reală. Nu am ce să comentez. A existat situația asta, a unui pacient care avea în zona arsă cei patru-cinci viermi.Sunt zone de necroză unde nu poți băga degetele și să speli ca pe mâini, că poți rămâne cu urechea în mână. Zonele acelea se spală cu delicatețe. E de ajuns să fie o muscă, nu vă închipuiți că e ca la gunoi”, a spus Stănculea la Antena 3.
O mie de cuvinte nu fac cît o imagine, dar o mie de imagini nu nasc o idee, spune profesorul italian Giovanni Sartori.
Urmăriți imaginea! Atenție însă, nu există cuvinte care să vă prevină.
După aceea, mai vorbim și despre idee.
Imaginea este înfiorătoare.
Pe ceafa omului, în spatele urechii, sînt larve albe care au infectat corpul. Larve de muște.
Autorul filmului este un medic.
Imaginile au fost realizate în urmă cu două zile la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din Capitală.
Pacientul este internat în secția Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului.
„Mai e un caz identic, însă n-am reușit să-l filmăm decât pe acesta”, spune medicul.
„Sunt oameni internați la Arși în urmă cu 10-11 zile. Au fost aduși direct la noi. Cum secția e plină de muște, ceea ce se vede pe filmare sunt, cu mare probabilitate, larve de muște”, adaugă.
Doctorul insistă ca filmul să fie făcut public în pofida durității sale.
”Ce sens are să ascundem realitatea? Ce e mai grav: să arătăm sau să îndurăm așa ceva, pacienții și noi, cei care știm?!”, întreabă medicul.
Își motivează demersul: „Acestea sunt condiţiile în care sunt trataţi pacienţii în acest spital! Și trebuie schimbate!”.
NU E ÎNTÎIA OARĂ
„Acum câțiva ani, un alt doctor a scris în fișa de observație a unui pacient că «în secția Reanimare există muște»”, povestește medicul pățania unui coleg de-al său.
”«Cum ai putut scrie așa ceva?!», au reacționat medicii Adrian Stănculea, șeful ATI, și Tudor Stăncioiu. «Condițiile pe care le oferiți pacienților nu sunt responsabilitatea mea, de-aia!», le-a răspuns, nervos, doctorul”, relatează sursa.
Întrebat ieri în legătură cu imaginile filmate acum două zile în spital, Adrian Stănculea, șeful ATI, a răspus inițial că i se pare puțin probabil.
Mai apoi a oftat: ”Acestea sînt condițiile, nu avem condiții la ATI, știți de cînd ni s-a promis un spital nou?!”.
Și așa ajungem la ideea de dincolo de imagini.
Căci rămînînd la blamare nimeni nu progresează.
UN SPITAL ÎNVECHIT DE OAMENI
„Viermii stau pe pacient de cel puţin 24 de ore, de când a început să se vorbească de această problemă”, spune doctorul care a filmat totul.
„Asta se întâmplă fiindcă nu se urmărește igiena pacienților, conducerea s-a resemnat”, completează el.
Spitalul de Arși este fondat în 1958, „o instituție medicală veche”, cum se prezintă pe site-ul spitalului.
Așa e.
Dar aici, pe Grivița, funcționează de 23 de ani, nu de o eternitate.
Fondată de Agrippa Ionescu în clădirea actualului spital SRI de pe strada Arhitect Ion Mincu, unitatea medicală se mută în 1993 în actualul sediu aflat pe Calea Griviței, în locul maternității Steaua.
Arșii sînt îngrijiți în această clădire de două decenii.
Două decenii care s-au transformat însă în prea mult.
Citiți mai mult pe: tolo.ro