Pe vremuri cînd, mai tînăr fiind, nutream speranţe deşarte, am scris în cîteva rînduri că, deşi comunist, visez la momentul în care, într-una din ţările lumii, s-ar organiza demonstraţii sub sloganul Nu ne vindem ţara românilor!, mişcări iscate, din cîte se poate înţelege, de pătrunderea pe pieţele ţării respective a marilor companii româneşti, iniţiate şi înflorite în capitalismul postdecembrist.
Asociam, din cîte se desluşeşte, capitalismul cel atît de mult cîntat în şoaptă înainte de 1989 cu ivirea şi dezvoltarea unor puternice firme româneşti, care, după ce-au pus stăpînire pe pieţele din România, alungînd, prin concurenţă, firmele occidentale, au pornit-o de-a lungul şi de-a latul planetei, pentru a pune stăpînire şi pe alte pieţe.
Cum eu, deşi comunist, vedeam în asta un temei de a fi mai mîndru ca un american, se înţelege c-am tresărit aflînd că Dacian Cioloş, plecat în vizită în Republica Socialistă Vietnam (curios, în Presa noastră aservită, cînd vine vorba de turneul premierului, precizarea din titlu de la ONU dispare, rămînînd doar vizita în Republica Vietnam!), a ţinut un discurs în deschiderea Forumului de afaceri româno-vietnamez.
Ştiam din vizitele preşedinţilor americani, francezi, din cele ale cancelarului Germaniei, că într-un asemenea turneu, precum cel dintr-o ţară ca Republica Socialistă Vietnam, un lider al unei ţări membre a UE ia cu el un puternic grup de oameni de afaceri.
De ce-i ia cu el?
1. Ca să-i recomande unor conducători de economie de stat cum sunt comuniştii vietnamezi.
2. Ca să obţină, în schimbul cadoului care e pentru liderii comunişti vizita unui premier al unei ţări capitaliste, membre a UE, precum România, avantaje pentru firmele româneşti.
Prin urmare, aflînd că la Hanoi s-a deschis Forumul de afaceri româno-vietnamez, m-am năpustit în căutarea Discursului ţinut de premierul Dacian Cioloş la deschiderea manifestării.
Şi găsindu-l, am aflat că premierul Dacian Cioloş s-a adresat „oamenilor de afaceri vietnamezi” invitîndu-i să vină să investească în România, arătîndu-le ce mare avantaje ar fi pentru ei să pătrundă pe piața românească.
La lectura celor susţinute de Dacian Cioloş nu mi-a venit să cred ochilor.
Nu se poate!
Nu cred că premierul Dacian Cioloş a bătut atîta drum pentru a-i convinge pe „oamenii de afaceri” vietnamezi să vină şi să investească în România.
În primul rînd, Vietnamul e o ţară comunistă exemplară, cu un partid unic şi cu un şef care nu e şeful statului, ci secretarul general al Partidului Comunist. E drept, în stil pereistroskist ( la ei se numește Đổi Mới – Renovarea), comuniştii vietnamezi se joacă şi ei niţel de-a capitalismul.
Care capitalism e făcut de secretarii de partid.
Parcă şi-l văd venind în România pe post de mare capitalist și beneficiind de facilitățile acordate de noi investițiilor străine pe secretarul de partid al provinciei Hanoi!
În al doilea rînd, cu ce investiții de capital străin să vină „oamenii de afaceri vietnamezi” în România?
Cu o prăvălie de orez?
Cu un atelier de pălării de paie?
Convins că e absurd, mi-am zis că primele rînduri ale discursului sînt un truc de cîştigare a bunăvoinţei gazdelor comuniste, care gazde, închizînd ochii la faptul că Dacian Cioloş întruchipează capitalismul exploatării omului de către om, l-au primit cu onoruri.
Dar, nu, nu mă înşelam.
Dacian Cioloş s-a adresat doar „oamenilor de afaceri” vietnamezi.
Pentru el, oamenii de afaceri români, cei pentru care un premier român trebuie să le fie lobbyst pe plan internațional, nu există.
Mă pregăteam să mă năpustesc asupra lui Dacian Cioloș pentru această tratare cu dispreț a capitaliștilor români.
Și deodată mi-am dat seama.
Doamne, idiot mai sunt!
Care oameni de afaceri români?
Care firme românești pentru care premierul să meargă în Vietnam ca să le facă lobby?
Care capitalism românesc?
În ultimii ani, Binomul SRI-DNA a reuşit să lichideze orice urmă de capitalism românesc cu o rapiditate care a depăşit-o pe cea cu care Securitatea din anii Anei Pauker a gata proprietate privată.
Iar premierului Dacian Cioloș nu i-a rămas decît să bată drum pînă la Hanoi pentru a-i invita pe comuniștii vietnamezi să edifice capitalismul în România!
N.B. Bogdan Iacob de la InPolitics.ro a sesizat şi denunţat dublul standard al Diviziei Presă a Poliţiei Politice Prezidenţiale, în frunte cu Marele regiment care e Digi 24. Cînd Victor Ponta a făcut o vizită în China ofiţerii acoperiţi din presă au sărit din cazărmile care sînt azi redacţiile şi i-au dat fostului premier cu epoleţii în cap, pentru c-a îndrăznit să viziteze China comunistă.
Dacian Cioloş a vizitat Vietnamul comunist.
Ofițerii acoperiţi nu numai că nu l-au criticat, ba, dimpotrivă l-au lăudat că reia tradiționalele relații de prietenie cu poporul vietnamez!
Sursa: cristoiublog.ro