phpThumb_generated_thumbnailjpegProcurori DIICOT și ofițeri BCCO Pitești au desfășurat o acțiune de amploare în comuna Berevoiești, Argeș, zeci de persoane fiind suspectate de sclavagism, arată un comunicat de presă.  Au loc zeci de percheziții la casele rudarilor din cătunul Gamacești. 
În timpul perchezițiilor, a fost găsită și ridicată suma totală de 228.000 de lei, aproape un kilogram de bijuterii din aur, 9 drujbe, precum și 3 autoutilitare care au fost folosite în activitatea infracțională. De asemenea, au fost depistate cinci persoane vătămate legate în lanțuri, respectiv  trei adulți și doi minori cu vârste cuprinse între 10-12 ani, scrie activenews.ro.
Persoanele vizate de aceste descinderi sunt suspectate că ar fi exploatat prin munca zeci de persoane, pe care le obligau să muncească în gospodării, la tăiat de lemne în pădure, dar și să comită infracțiuni, precum furturi de arbori. Mai mult, îi punea să se bată între ei pentru distracția „stăpânilor de sclavi”.Deși pare de necrezut, anchetatorii au descoperit că membrii grupării hrăneau ca pe câini victimele, ținute în lanțuri, cu resturi alimentare aruncate pe jos. Printre victime s-ar afla și mai multe femei și copii.Femeile erau și abuzate sexual de indivizii fără inimă. Toate persoanele suspectate de sclavagism vor fi duse la audieri.