Draga Mihai Gadea care initiezi petitii, aduci copii in platou cu parinti condamnati si ceri presedintelui sa gratieze hotii. Citeste mai jos cine-i cea pe care o plangi cu lacrimi de crocodil, si cea pentru care suspini teatral in fata camerelor de luat vederi.
Gheorghita Iordache este o hoata ordinara. Citeste condamnarea din 2014. Fura din magazine de rupea inca de acum doi ani. S-a sustras urmaririi penale, a recunoscut faptele dar a sustinut senina ca a furat deoarece este singura intretinatoare de familie de parca eu, sau tu, am fi vinovati de acest lucru scandalos.
„În fapt, prin actul de sesizare al instanţei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că în data de 12.04.2012, în jurul orei 17:00, învinuita IORDACHE GHEORGHIŢA a sustras mai multe bunuri din magazinul SC CARREFOUR COLOSSEUM SRL, creând în dauna acestei unităţi un prejudiciu în cuantum de 288,84 lei.
Cu toate că inculpata a fost citată prin toate mijloacele prevăzute de lege, aceasta nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi exprima poziţia procesuală.
Aşa cum rezultă din declaraţia inculpatei Iordache Gheorghiţa dată în faza actelor premergătoare (f. 20 DUP), în data de 12.04.2012, în jurul orei 17:00, aceasta s-a deplasat la magazinul CARREFOUR COLOSSEUM, din Şos. Chitilei, pentru a cumpăra mai multe produse alimentare. După ce a pus în coşul de cumpărături mai multe astfel de produse învinuita a mai luat şi alte produse de acelaşi gen, pe care le-a introdus în căptuşeala paltonului, iar ulterior s-a prezentat la casele de marcat, unde a achitat suma de 103 lei, reprezentând contravaloarea produselor aflate în cărucior, fără a le achita şi pe cele ascunse în căptuşeala hainei cu care era îmbrăcată.
În ceea ce priveşte persoana inculpatei IORDACHE GHEORGHIȚA, aceasta a avut o atitudine procesuală sinceră în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, recunoscând săvârşirea faptei și regretând-o. Cu toate acestea, inculpata nu s-a prezentat ulterior în fața organelor judiciare, pentru a fi audiată.
Totodată, instanţa va ţine cont că inculpata este predispusă la comiterea de fapte contra patrimoniului, fiind sancţionată în mai multe rânduri cu amendă administrativă pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat”.
Asta e prima condamnare. Citeste aici despre a doua condamnare.
O hoata ordinara, un realizator manipulator. Unde am ajunge daca toti cei care nu au ce manca s-ar apuca asa sa fure din magazine? Spune tu, Mihaita, tu care le stii pe toate.
Sursa: virgilburla.wordpress.com