Iranianul Reza Taheri sau Sebi, aşa cum el însuşi se recomandă, se ocupă cu mare dragoste, la Floreşti, în Prahova, de o fermă populată cu cele mai neobişnuite animale. Sebi s-a asimilat atât de mult ţării noastre, încât vorbeşte despre „noi, românii“.Are 48 de ani, din care aproape 25 i-a petrecut în România, şi îl cheamă Reza Taheri, un nume la care bărbatul aproape că nu mai reacţionează pentru că toată lumea îl ştie de Sebi, „iranianul de la Floreşti“ sau „Sebi iranianul“. Se consideră român get-beget, lucru pe care îl punctează în conversaţie prin sintagma „noi, românii“, rostită însă cu accentul oriental inerent.
Auzindu-i dezamăgirea despre cum ne pier tradiţiile şi îngrijorarea privind viitorul, realizezi că Sebi este, poate, mai român decât mulţi dintre cei care s-au născut pe aceste meleaguri. Dar, înainte de a deveni român, Sebi a avut şi o altă poveste personală, cea din ţara natală, Iran, una care l-a contaminat cu „drogul“ puternic care îl macină şi acum, dragostea de animale.
În copilărie, atunci când nu era de găsit pe nicăieri, Reza Taheri era căutat de familia sa în cartierul din Teheran unde se comercializau toate animalele pământului. „Era un cartier special al oraşului, unul fascinant pentru mine, cu magazine de desfacere dedicate exclusiv animalelor şi cu lupte de cocoşi pe străzile lăturalnice. Orice mişca pe lumea asta puteai să găseşti acolo, de la peşti până la broaşte, şerpi şi papagali. Era un circ, o agitaţie şi o aglomeraţie îngrozitoare care mie îmi plăceau foarte mult. Pe atunci, în Iran nu era interzis să comercializezi animale sălbatice, acum s-au schimbat şi acolo reglementările. Am fost în urmă cu aproximativ trei luni, special pentru a vedea dacă mai există, dar cartierul în care ajungeam atât de des în copilărie s-a schimbat foarte mult. Chiar dacă are acelaşi specific, a devenit un fel de zonă de măcelării şi pet-shop-uri“, povesteşte iranianul.
Din incursiunile la târgurile de animale, micul Reza se întorcea frecvent acasă cu un câine, o pisică sau cu un peşte, spre supărarea părinţilor, care nu ştiau ce să-i mai facă. „Drogul“ s-a instalat însă după ce a descoperit, în acelaşi cartier de animale, un iranian care creştea cocoşi de rasă. „Bătrânul acesta avea cei mai frumoşi cocoşi şi nu mă puteam dezlipi de cuştile lor. Am luat decizia de a munci o vară gratis la el doar pentru a fura puţin din secretele creşterii unor astfel de exemplare. Într-un final, mi-am dat seama despre ce este vorba, fapt confirmat şi de bătrânul crescător: secretul este să-i creşti cu dragoste. De atunci, drogul, microbul ăsta pentru animale, nu m-a mai părăsit niciodată“, explică iranianul.
Citiți articolul integral pe adevarul.ro.
