victor ponta

Victor Ponta râde de problemele pe care le are cu legea. Fostul premier a vorbit în direct de plângerile pe care le are pe masa DNA-ului, dar şi despre faptul că prietenul său, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată. Preşedintele Klaus Iohannis nu a scăpat de acuzaţiile lui Victor Ponta, potrivit stiripesurse.ro

„Nici domnul Tăriceanu, nici eu nu am furat casă cu acte false dovedit printr-o decizie definitivă şi irevocabilă. Nu e normal să vină să ne dea nouă lecţii domnul Iohannis?

Doi nebuni şi demenţi au depus plângere la DNA pentru că am dat pământ pentru moschee. Am sprijinit Biserica Ortodoxă, pe cea catolică. S-a refăcut sinagoga de la Bucureşti. Am oferit respect pentru toate bisericile cât am fost premier. Tâmpiţii ăia nu au de unde să ştie. Să depună plângere şi împotriva lui Carol I care a aprobat prima moschee în România.”, a tunat Ponta la RTV.

Acesta a vorbit şi despre zvonurile care apar la adresa lui şi şi-a permis chiar să glumească. „Apare un zvon dimineaţa, pe urmă seara se dezminte şi aşa rămânem fără investiţii. Din 7 miliarde investiţii, zero. România vă daţi seama ce pierde? Să luăm de la capăt ce am pierdut în acest an. Firme şi persoane din afara ţării finanţează aceste site-uri. În fiecare zi de 10 ori aud că l-am omorât pe Kennedy că am provocat atentatul de la World Trade Center.

Am auzit că în 2015 când m-am operat semnam memorandumul din 2013. Dar trebuie să şi gândeşti când citeşti.”, a mai spus Ponta.