Judecatorii CCR au decis miercuri, in unanimitate, ca legea care prevedea ca alesii locali sa-si piarda mandatul doar in cazul unei condamnari cu executare, nu cu suspendare, este neconstitutionala.
Astfel, magistratii au admis sesizarea facuta de presedintele Klaus Iohannis. Seful statului sustinea in contestatia trimisa CCR ca „a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penala si cu privire la care instanta a considerat ca prezinta un pericol social sa continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natura sa asigure exercitarea functiilor si demnitatilor publice in coordonatele statului de drept”, informeaza ziare.com.
Potrivit televiziunilor de stiri, judecatorii CCR au sustinut ca legea in forma actuala creeaza un „regim discriminatoriu, iar solutia aleasa ar fi deturnat scopul legiuitorului de a apara integritatea functiei de ales local”.
Legea pe care a decis miercuri Curtea prevedea ca primarii si presedintii de consilii judetene sa poata ramane in functii daca sunt condamnati la inchisoare cu suspendare.
Isi pierdeau mandatul doar primarii si consilierii care au fost condamnati definitiv la inchisoare cu executare, fie pe infractiuni de drept comun, fie pentru coruptie.
Iohannis a cerut intai reexaminarea legii, insa cum Parlamentul i-a respins solicitarea, seful statului contestat-o la CCR.