Elena Udrea îl atacă dur pe președintele Klaus Iohannis. Fostul ministru al Dezvoltării şi al Turismului susține într-o postare pe pagina sa de socializare că așa cum nu există în România, președintele Iohannis „nu există în Europa și nu există în lume”, făcând referire la momentul în care șefii de stat și de guvern se întâlnesc pentru a face fotografia tradițională de grup, la Consiliul European.
Udrea spune că Iohannis este „un asocial si un nepriceput” și susține că Diaspora are cel mai mult de pierdut de pe urma acestuia, scrie miscareaderezistenta.ro.
Redăm mai jos, integral, mesajul postat de Elena Udrea pe Facebook:
„O tara poate reprezenta ceva in sine, prin puterea economica, istorie, populatie, resurse etc., indiferent de cine este Presedintele ei la un moment dat (cazul Frantei astazi), ori poate fi relevanta datorita celui care o reprezinta, chiar si in lipsa conditiilor sus amintite (poate cazul Ungariei astazi, reprezentata de primul ministru Orban).
Romania, a saptea tara europeana, ar putea fi cel putin din prima categorie, daca seful statului nu ar fi NIMENI astazi. Adica daca nu ar fi Klaus Johannis! Cum nu exista in tara lui, adica si a noastra, el nu exista in Europa si nu exista in lume.
In conditiile in care relatiile personale si socializarea liderilor sunt cheia rezolvarii problemelor de orice natura a statelor si popoarelor, Klaus Johannis este un asocial si un nepriceput.
Acesta este marele esec al implicarii fortelor oculte in conducerea unei tari. Cu manipularea facuta de cativa generali si acolitii lor din presa si justitie, am iesit si am votat cu totii Johannis, de voie, de nevoie. Dar uitati ce pret platim!
Diaspora, cea care a fost pretextul alegerii din toamna lui 2014, are acum cel mai mult de suferit de pe urma unui presedinte incapabil sa sustina interesele romanilor in Romania, daramite in Europa ori in lume.
P.S. Vad site-urile pline de postaci pusi sa gaseasca explicatii pentru dezastrul reprezentat de presedintia lui Johannis ca si de „guvernarea tehnocrata”, alt proiect de rahat al Sistemului.
Pe cine cred ca pacalesc?”