În multe rînduri am recunoscut invidia mea față de Caragiale, pentru că realitățile din jurul său erau atît de comice încît lui nu i-a rămas decît să le descrie, într-o formulă situată între proză și reportaj. Printre realitățile surprinse de Caragiale în opera sa și poreclite pentru asta caragialiene se numără și și ceea ce eu am numit Contribuția presei la tîmpirea poporului. Într-un eseu intitulat Radiografia știrilor din ”surse”, publicat într-unul din volumele serieiIstoria ca telenovelă, am dezbătut cazul lui Caracudi, ziaristul din proza lui CaragialeReportaj care publica știri din culisele Palatului regal născocite în întregime pe o bancă din Cișmigiu. Una dintre aceste știri se referea la o scenă dintre Regele Carol I și Ion C. Brătianu, poreclit Vizirul, premier al Guvernului Liberal cu cea mai lungă supraviețuire la Putere din Istoria modernă a României ( 24 iulie 1876- 20 martie 1888):
„«Am dat aseară o informaţiune relativă la scena petrecută ieri, la palat între Suveran şi vizirul. Astăzi suntem în poziţiune a da, din acelaşi izvor autorizat, amănunte asupra urmării acelei scene, cari stau în legătură cu zgomotele înregistrate de noi despre o iminentă criză ministerială.
Astăzi, vizirul, cu aerul foarte abătut, a urcat treptele palatului pe la 9 dim. Regele l-a făcut s-aştepte mai mult de o jumătate de oră în anticameră. În vremea aceasta, servitorii şi ofiţerii de serviciu au obervat că vizirul ofta adânc, gândindu-se la frumoasele zile de la Aranjuez, când tăia şi spânzura, bucurându-se de încrederea fără margini a Suveranului, care acuma, domirit – mieux vaut tard que jamais – îi întoarce spatele ca unui lacheu, de serviciile căruia stăpânul este absolut nemulţumit, şi pe care vrea să-l dea afară, ca pe orice lacheu netrebnic.
În fine, Suveranul, primind pe vizir în cabinetul de lucru, i-a repetat aceleaşi imputări, asupra intolerabilei situaţiuni. Vizirul, tremurând şi cu glasul plin de lacrimi, a zis:
– Atunci, Sire, nu mai rămâne alta de făcut decât…
– Decât? a întrebat Suveranul.
– Decât…
Şi neputând pronunţa cuvintele: «… să-mi dau demisia şi să mă retrag în viaţa privată…”, s-a pornit pe plâns, ca o babă bătrână copleşită de parapon.”
Ce face hazul acestei știri puse de Caragiale pe seama unui personaj fictiv, Caracudi?
Uluitoarele amănunte ( de la vorbele schimbate de Rege și Premier pînă la reacțiile lor sufletești) despre o scenă petrecută doar între cei doi, la care nu fusese nimeni martor și prin urmare, socotind că nici Regele, nici Premierul nu se confesaseră lui Caracudi, imposibil de știut la nivel de descriere cinematografică de către un ziarist, fie el și unul angajat de Revolta națională, cum se numea în proză gazeta condusă de Caragiale.
Admițînd că între cei doi ar fi avut loc o discuție tensionată în care Regele i-a reproșat Premierului dezastrul Guvernării, știrea se putea limita doar la informația seacă despre discuție.
Caracudi, prozator fără s-o știe, compune o telenovelă în locul unei informații reduse la esențial.
Studiind presa vremii lui Caragiale am descoperit multe știri ”din surse” asemănătoare celei născocite de Caracudi.
Mi-a fost limpede că marele satiric s-a hrănit din izvorul de comic întruchipat de realitățile Presei din vremea sa prin nimic mai hazlii decît realitățile Politicii.
De aici pornea invidia mea:
De la faptul că Ion Luca Caragiale a avut în realitățile din jur o materie primă de a gata pentru opera sa satirică.
Joi, 30 iunie 2016, ajuns la Găgești pentru a termina un eseu despre Dezastrul de la Stalingrad și Propaganda Războiului Sfînt, am dat drumul la televizor pentru a mă amuza un timp de ceea ce eu numesc Dramatizarea Meteorologiei. Ploile, furtunile, temperaturile înalte, floare la ureche în România față de furtunile de pe cuprinsul Americii sau față de temperaturile din Deșertul Gobi, sunt prezentate la televiziunile de știri cu atîta isterie încît te bate gîndul să cobori în pivniță ca într-un adăpost subteran și să nu mai ieși de acolo decît la finele secolului.
De data asta scăpasem partea cu Dramatizare Meteorologiei.
Am citit însă pe burtiere titluri gen Scandal – Klaus Iohannis îi cere demisia lui Directorului SIE; Amănunte despre confruntarea dintre Klaus Iohannis și MRU; Klaus Iohannis i-a cerut demisia lui MRU.
Despre o presupusă relație tensionată între cei doi am citit în presa noastră cu aproape o lună în urmă, mai precis în 7 iunie 2006.
Prima informație despre asta a apărut pe Hotnews.
Se vorbea acolo de relații reci între Președinte și Directorul SIE și chiar despre o faptul că lui MRU i s-ar fi cerut demisia:
„Sursele Hotnews susţin că Iohannis i-a cerut lui Ungureanu să demisioneze din funcţie, dar şeful SIE ar fi refuzat să facă acest lucru. Una din cauzele care ar fi dus la racirea relatiilor este faptul ca “MRU se lauda ca din 2019 va fi viitorul presedinte” ceea ce l-ar fi deranjat pe seful statului, au confirmat pentru HotNews.ro sursele citate. ”
Imediat, Evenimentul zilei a venit cu noi amănunte printre care s-a numărat și precizarea că scena cu cererea de demisie a avut loc în urmă cu o lună și că una dintre cauzele relației tensionate dintre cei doi constă în suspiciunea lui Klaus Iohannis că MRU ar fi în spatele unor materiale compromițătoare despre Administrația prezidențială apărute în ziarul Adevărul.
Pe 23 iunie 2016, Evenimentul zilei a publicat știrea potrivit căreia din cauza conflictului e în pericol soarta românului din Burkina Fasso.
Față de știrea din 7 iunie 2016, cea din 23 iunie 2016 aduce o noutate: Conflictul a avut ca moment și refuzul Președintelui de a semna nu știu ce Ordin trimis de SIE la semnare.
Văzînd burtierele, mi-am zis că în timp ce condusesem eu mașina de la București la Găgești Deal se petrecuse un nou moment în Conflictul Cotroceni- SIE, un moment care și de data asta ajunsese la presă. Cînd mă pregăteam să deschid tableta pentru a afla amănunte despre noul moment, mă sună Bogdan Tiberiu Iacob, tînărul confrate care mă ține la curent cu Breaking news-urile din presa noastră. Mă sunase nu pentru a-mi atrage atenția asupra noului moment de confruntare, ci pentru a se amuza de năstrușnicia știrii. Așa cum de altfel avea să scrie la puțin timp pe InPolitics.ro, știrea din 30 iunie 2016, care isteriza presa noastră nu era altceva decît știrea din 23 iunie 2016 prezentată însă ca nouă. Pe drept cuvînt, Bogdan Tiberiu Iacob se întreba cum dracu de fac caz toate siteurile, toate televiziunile de știri și toate ziarele de o știre veche, deoarece ea nu se referă la vreun nou fapt petrecut în relația dintre cei doi, ci la faptul că președintele i-ar fi cerut demisia lui MRU.
Făcut curios, m-am grăbit să citesc știrea.
După ce am citit-o, am simțit nevoia să scot limba la Caragiale:
Uite că și presa din vremea mea e la fel de comică precum cea de pe vremea lui Caragiale, satirizată prin personajul Caracudi!
Textul știrii publicate de presa noastră e următorul:
„Președintele Klaus Iohannis s-ar fi enervat la o întâlnire cu Mihai Răzvan Ungureanu de la Cotroceni, când șeful SIE a venit cu o situație a românului răpit în Burkina Faso. Potrivit unor surse preluate de România TV, Klaus Iohannis nu a mai dorit să-l asculte pe MRU, a bătut cu palma în masă, reproșându-i că nu își face treaba, că nu îl ajută cu nimic, că scade în sondajele de opinie. În acest context, Klaus Iohannis i-a cerut demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Șeful SIE s-a ridicat de la masă, a plecat, declarând că ședința s-a încheiat. Ulterior MRU a primit un SMS de la Klaus Iohannis prin care acesta îi cerea că așteaptă demisia.
Mihai Răzvan Ungureanu i-ar fi răspuns președintelui, tot printr-un SMS, că nu sunt motive instituționale pentru o demisie a acestuia.”
La întîlnirea dintre Rege și Premier din știrea născocită de Caracudi în Cișmigiu nu fuseseră decît cei doi.
Cu toate acestea, Caracudi dă amănunte minuțioase, de parcă ar fi fost acolo.
La întîlnirea dintre Președinte și Directorul SIE n-au fost decît cei doi.
Cu toate acestea site-urile și televiziunile de știri dau amănunte de la întîlnire ( n-a dorit să-l asculte pe MRU, a bătut cu pumnul în masa, MRU i-a trimis un SMS) de parcă la întîlnirea de la Cotroceni ar fi participat pe lîngă cei doi și vreo sută de ziariști români, străluciți urmași cu toții ai legendarului Caracudi!
Sursa: cristoiublog.ro
