sebastian ghita

Dosarul în care deputatul Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată pentru şantaj şi alte fapte penale a pornit de la o investigaţie declanşată după ce un procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti s-a sesizat în urma vizionării unui reportaj despre deşeurile periculoase aflate pe nava Flaminia care ar fi urmat să fie reciclate în judeţul Prahova, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori, conform stiripesurse.ro

„La sfârşitul lunii mai 2013, în urma vizionării unui reportaj televizat pe postul (…), având ca subiect reciclarea deşeurilor toxice şi periculoase aflate la bordul navei maritime (…), deşeuri ce urmau a fi reciclate pe raza judeţului Prahova de către societatea comercială (…) S.R.L. administrată de (…), martorul (…), la acel moment procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a hotărât să declanşeze o investigaţie penală la nivelul parchetului menţionat, prin înregistrarea unui dosar în care să fie cercetate posibile infracţiuni săvârşite de persoanele şi societăţile comerciale implicate în reciclarea deşeurilor periculoase de pe vasul (…)”, se precizează în documentul citat.

Conform unor surse apropiate dosarului, în cauză era vorba despre deşeurile toxice de pe nava Flaminia, care ar fi urmat să fie reciclate pe raza judeţului Prahova de o societate administrată de omul de afaceri Răzvan Alexe, denunţător în acest dosar.

„În consecinţă, la data de 07.06.2013, în urma unei discuţii purtate cu procurorul (…) şi adjunctul inspectorului şef al IPJ Prahova, comisarul şef (…), martorul (…), ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IPJ Prahova – Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a sesizat din oficiu cu privire săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală de către (…), de şantaj şi de acceptare a unor deşeuri introduse în ţară în alte scopuri decât cel al eliminării şi care nu pot fi utilizate în scopul în care au fost introduse, de către (…) şi (…). Având în vedere natura infracţiunilor reţinute, la data de 07.06.2013, cu nr. (…) /2013, procesul de sesizare din oficiu a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, competent să efectueze acte de urmărire penală în cauze având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală, reţinându-se, în fapt, că Societatea Comercială (…) SRL, administrată de (…) achiziţionează produse petroliere accizabile despre care există indicii că provin din portul Constanţa, achiziţii care fie nu sunt evidenţiate în contabilitatea societăţii, fie sunt înscrise ca achiziţii de produse neaccizabile”, se mai arată în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, deşeurile ar fi urmat să fie duse la staţia de epurare a unei rafinării (Astra – n.r.) din Prahova, care însă nu mai îndeplinea condiţiile tehnice de prelucrare a reziduurilor.

„Totodată, s-a reţinut că, (…), ajutat de prieteni, coordonează transporturi de reziduuri toxice de pe vasul (…), ancorat în portul Constanţa la staţia de epurare aparţinând Rafinăriei (…), judeţul Prahova, pentru a fi depozitate şi prelucrate acolo, în condiţiile în care staţia de epurare nu mai îndeplineşte condiţiile tehnice de prelucrare a reziduurilor, după neutralizare deşeurile urmând a fi depozitate la centrul de depozitare a produselor periculoase (…), situat în comuna (…), judeţul Prahova”, se precizează în rechizitoriu.