În primele ore după tragedie, numerele de telefon afișate pe ecranele televiziunilor nu funcționau. Cei care sunau disperați că le dispăruseră cei dragi erau îndrumați de la un telefon la altul.
Asta e printre ultimele stenograme ale apelurilor primite la 112 în noaptea de 30 spre 31 octombrie pe care am citit-o. Poate e o întâmplare, dar e și cea mai cruntă. Aparent e suma discuțiilor unei doamne cu diverși operatori ai serviciilor de urgență. O succesiune de întrebări și de răspunsuri amabile, dar și multă neputință din partea ambilor interlocutori.
E o discuție care se termină…
E, de fapt, o poveste care nu s-a terminat încă, doar că s-a mutat pe Facebook sau în sălile de judecată. Și mai are ceva, multe personaje, 64, care au apărut la primele secvențe și care acum nu mai sunt în distribuție. E un episod al thriller-ului de zi cu zi în care până și protagoniștii sunt simpli figuranți.
Din cauza dotărilor, a lipsei de personal sau a neorganizării, Bucureștiul a arătat că nu poate face față unui dezastru.
Scuzați patetismul din preambul, e doar răbufnirea unui gazetar care găsește răspunsul la toate întrebările de bază ale unei știri, „Cine, Ce, Când, Unde, De ce, Cum”, dar nu-l are la cea mai grea: „E repetabil?”
„Nu au putut fi identificate”
La ora 3.42, pe 31 octombrie 2015, o doamnă sună la serviciul 112. Folosește telefonul unei firme private.
OPERATOR 1: 112, ce urgență aveți?
DOAMNĂ: Bună seara! Nu vă supărați. Există cumva o listă cu numele persoanelor decedate la incendiul din centru?
Ce înseamnă ora la care s-a sunat?
Orașul mirosea a fum și doar de câteva minute noaptea nu mai era un mozaic de sirene de tot felul. Nu mai erau morți, răniți pe asfaltul din piațeta din fața clubului Colectiv. Apăruseră primele candele. Bătălia se mutase în spitale. Și în sufletele tuturor.
În toate camerele de gardă erau oameni răniți, arși sau scuipând otravă.
Până după miezul nopții, la 112 se înregistraseră deja peste o sută de apeluri care anunțau incendiul, cereau mai multe salvări, chemau pompierii să scoată oameni prinși în club.
Se știau deja datele de bază ale tragediei: în clubul Colectiv, din incinta fabricii Pionierul, era concertul de lansare al unui album al formației Goodbye to Gravity. Erau mii de oameni când a izbucnit un incendiu de la artificii. Tragedia se consumase la 22.32.16. Ore întregi, telefoanele au sunat după ajutor. Acum erau orele în care sunau după informații.
Citiți articolul integral pe evz.ro