Războiul hibrid are şi nu are legătură cu frontierele. Are, deoarece nu putem nega influenţa existenţei frontierei comune ruso-ucrainene în Donbas, pe unde pot fi introduse categorii diferite de forţe, capabilităţi militare, alimente şi furnituri militare şi pe unde pot fi extrase, la fel de incognito răniţi, rămăşiţele soldaţilor morţi sau fabrici întregi demontate din Donbas şi mutate în Rusia.Pe de altă parte, absenţa frontierei comune ducea la controlul conţinutului convoaielor umanitare şi evita presiunea prezenţei a 30.000 de soldaţi dincolo de frontiere, evita bombardarea posturilor de frontieră ucrainene şi preluarea lor de către „voluntari” ruşi şi pro-ruşi şi nu permitea nici tirurile peste frontier în sprijinul acţiunilor din Estul Ucrainei. Tot existenţa frontierei a permis importul lansatorului BUK care a doborât avionul civil de linie olandez, ulterior a permis repatrierea, demontarea, tăierea şi dispariţia lui.
Pe de altă parte, existenţa frontierei comune nu are nici o relevanţă în cazul războiului hibrid. Componentele sale se pot desfăşura, şi se desfăşoară la mii de kilometric distanţă de teritoriul agresorului, fără chiar a lăsa urme. E cazul atacurilor cibernetice şi a celor informaţionale sau legale (lawfare). Dar chiar şi atacurile hibride cu component militară propriu zisă se pot desfăşura în jurul enclave Kaliningrad, dar se pot desfăşura în inima Republicii Moldova, pornite din Transnistria, sau în regiunea Odesa. Mai mult, ele se pot desfăşura pe litoralul Mării Negre, Mării Baltice sau oriunde se poate desfăşura un desant.
E adevărat că nu poate exista război hibrid cu şanse fără să existe vulnerabilităţi în cadrul statelor vizate, precum conflicte îngheţate, regiuni ce nu sunt sub controlul autorităţilor legitime, state slabe sau eşuate. Pe de altă parte, controlul frontierei şi securitatea frontierei, sau, din contra, porozitatea frontierei poate ajuta la desfăşurarea unui asemenea atac hibrid. Între Ucraina şi Rusia, anterior lansării conflictului, lucrurile erau foarte laxe şi fluide în materie de frontiere, chiar şi trasate, ca moştenire a fostei URSS. Nu a existat niciodată managementul integrat al frontierei, mai mult, grănicerii şi vameşii nu au avut niciodată o forţă militară la îndemână care să poate intervină şi să-i poată proteja în caz de atac. Un lucru major şi extrem de important, deoarece aşa se poate explica uşurinţa în derularea agresiunii militare ruse directe în Estul Ucrainei.
Mai mult, nu ar fi putut fi derulat războiul hibrid în Estul Ucrainei atât timp cât nu exista un anumit control şi o pregătire amănunţită şi îndelungată de cealaltă parte a frontierei, în zona vizată. Iar aici vulnerabilităţile post-sovietice şi-au dovedit costurile, în special cele simbolice şi cele ce ţineau de organizarea statală şi patriotică, şcoli de vară, de pregătire militară pentru tineri, recrutări de activişti, foşti luptători în Afganistan şi multe altele. De asemenea legăturile cu fosta metropolă şi cunoaşterea informativă, ba chiar controlul informativ al regiunii, uneori mai bine decât organele proprii ale statului ucrainean, şi acelea complet penetrate, după cum s-a dovedit ulterior, toate au facilitate derularea războiului hibrid în regiune.
Citiți articolul integral pe adevarul.ro
