Arareori ai ocazia să vezi ieșind de prin văgăuni tenebroase, de prin subsoluri puturoase, de prin cotloanele prăfuite întreaga faună a răului, toată șobolănimea și întrega păduchime, toată viermuiala supuroasă și autosuficientă pe care un sistem bolnav a întreținut-o și a îngrășat-o. Nu e deloc întâmplător că cele două scandaluri – cel a dezinfectanților diluați și cel al votului de la Sectorul 1 – au ajuns să se suprapună în ultimele zile. Până la urmă despre asta e vorba – un sistem care ucide cu sânge rece și-i mai și îmbogățește pe unii de pe urma crimei în masă, și un sistem care refuză să se schimbe și care își scoate întreaga lighionime la atac la primul semn de pericol, când cineva doar se gândește și doar intenționează să deschidă un geam, să dea la o parte draperia prăfuită, să lase să pătrundă o rază de soare și o adiere de aer curat în camerele mucegăite în care prosperă paraziții. Și e suficient să existe intenția de a deschide geamul ca să de declanșeze atacul, că, oricum, de făcut curat și de dezinfectat cu ce să faci, cu dezinfectanții ăia diluați de câteva sute de ori?
Desigur, există și critici de bună-credință, că nu e obligatoriu să-ți placă de Clotilde Armand, de Nicușor Dan ori USB, și cu atât mai puțin e obligatoriu să fii de acord cu ceea ce spun și fac. Nu despre acești critici e vorba, ci despre toată armata de troli care au inundat în ultimele zile Facebook-ul și site-urile, cu înjurături și amenințări, unele mai grețoase ca altele, și nu e ușor de observat că și-au dat gheară de la gheară și că au pus bală lângă bală și cei care până acum prestau pentru psd, și cei ce băgau mare pentru pnl, și dacopații pe cont propriu ori pe contul serviciilor, și nici măcar ultimii rezerviști ai udrelor, tăricenilor și ai altora asemenea lor n-au rămas deoparte. Cu zâmbetul ucigaș care ar vrea să mimeze incocența, doamna primar Firea se întreba retoric zilele trecute că doar nu cumva ne gândim că observatorii partidelor parlamentare ar fi colaborat ca să măsluiască voturile de la Sectorul 1 în favoarea candidatului PSD. Ei bine, nu doar că luăm în calcul, ci pe zi ce trece suntem tot mai convinși de asta.
Și mai e vorba și despre jurnaliștii de comandă, santaj și asasinat mediatic, ca alde Bădin de la flux 24 (cel care îi cerea bani de concediu lui Duicu ca să nu șteargă pe jos cu Rovana, ci s-o cheme la TV să le-o tragă ”ălora cu Roșia Montană”), de unde au pornit zilele astea alte mizerii vitriolante, de genul celor cărora un angajat devine responsabil pentru toate grozăviile patronilor. Iar asemenea manipulări prind într-o țară în care totul e relativ și nu există valori și criterii recunoscute, drept pentru care, dacă ești angajat într-o corporație ești de vină pentru tot ce face corporația, dacă lucrezi la stat ești ăla grasu care s-a suit pe spatele anorexicului din privat, să-i sugă și ultima picătură de sânge, dacă ești liber profesionist ori ong-ist ești ăla vândut lui Soros, ungurilor, americanilor, rușilor, reptilienilor și extratereștrilor, iar dacă ești unul dintre ăia rămași pe drumuri pentru că s-o închis fabrica, pentru că nu ai unde să mai vinzi legumele de pe petecul tău de câmp ori pentru că, pur și simplu, nu e nimic disponibil pe felia ta de pregătire, atunci ești ”asistatu ăla”, în care ”asistat” e o vină asemănătoare cu a unui criminal în serie ori măcar a unui tâlhar care îi așteaptă la colț pe toți cei enumerați în categoriile anterioare, pentru a le da în cap și goli buzunarele. În fine, cea mai mare vină e să fii pensionar, că atunci ești de condamnat pentru inimaginabilul fapt că încă trăiești, ba ai mai vrea să și trăiești decent! Din orice se poate face o ”vină”, nimeni nu e ”curat” în relativismul ăsta și e dureros când oameni de bună-credință cad în asemenea capcane, fără să conștientizeze că, inevitabil, fiecare face parte din vreuna dintre categorii, așadar, fiecare la rândul lui e ”vinovat” de ceva…
Asta nu înseamnă și că nu există vinovați reali și e suficient de văzut cine sunt toți cei care, până mai alaltăieri se atacau cu baioneta, cu grenada și gazul sarin, pentru ca de ieri și până astăzi să facă brusc front comun împotriva Clotildei Armand, a lui Nicușor Dan și a USB. Asta e toată lighionimea, șobolănimea și viermuimea de care vorbeam la început, ale căror armate își foloseau ghearele, colții și otrăvurile să-și dispute, între ele, teritoriile și mucegaiurile beznei, și care-au făcut brusc front comun îngrozite de ideea că ar da lumina și aerul proaspăt peste ele. Că, până la urmă, Cazul Clotilde Armand nu e despre Clotilde Armand, ci despre democrația din țara asta și despre noi – cât suntem dispuși fiecare să ne implicăm, să ne riscăm în lupta cu armatele puturoșeniilor și, în cele din urmă, să mai schimbăm câte ceva în țara asta.
Citiți articolul integralpe romaniacurata.ro
