Premierul Dacian Cioloș, care va asista în seara aceasta la meciul dintre Franța și România din deschiderea Campionatului European de Fotbal 2016, a dat un interviu la TF1.
Grăitor interviul cu Dacian Cioloș realizat de Arlette Chabot pe TF1, joi dimineață! Nu numai prin ceea ce spune, ci și prin ceea ce dezvăluie din atitudini și lucruri nespuse.
Cu o zi înaintea începerii Campionatului European de Fotbal, funcționarea întregului aparat citadin e perturbată de greve și proteste, în anumite arondismente gunoaiele se adună în mormane imense în fața cafenelelor, provocând o dublă îngrijorare pentru francezi. O dată pentru dificultatea în sine, a doua oară pentru impresia pe care mândra Franță o lasă oaspeților străini. Un moment de triumf al civilizației franceze, așa cum și-au dorit organizatorii, ar putea deveni imaginea tristă a unei decadențe ce pare a-și dezvălui de pe acum acțiunea de descompunere.
Societatea franceză e divizată dramatic, diferențele dintre bogați și săraci cresc amețitor, serviciile publice nu mai funcționează și supunerea civică tinde în jos către o cotă de avarie. Mai ieri un filosof conservator și un apologet al autorității era alungat brutal dintr-o adunare publică, tinerii vandalizează magazine și incendiază mașini de poliție, sindicaliștii afișează o ținută de radicali inflexibili. Sigur, totul cumulat în doar câteva rânduri creează o imagine foarte exagerată, dar Franța trece, cu siguranță, printr-o criză.
În treacăt fie spus, ultimul număr din revista ”Marianne” publică o anchetă menită să explice de ce ”în politică, în mass-media, pe net, disprețul elitelor față de clasele populare se afirmă cu tot mai puține complexe”. Revista îi intentează un veritabil proces ministrului Economiei, Emmanuel Macron, care îi replica deunăzi unui protestatar că ”nu se lasă înspăimântat de tricoul său și că cel mai bun mijloc de a-și procura un costum este să muncească”. Iar Macron nu e sarkozyst, ci membru în guvernul Hollande!
Dacă aluzia la culoarea pielii trece drept odioasă, iată că referința la calitatea vestimentației devine și ea extrem de sensibilă. Se întoarce Franța la problematica socială, după ce mutase miza pe egalitatea raselor? E posibil ca cele două perspective să-și dispute întâietatea, căci antirasismul nu se lasă deloc mai prejos, inventând tot felul de cazuri de dragul scandalului pur. Recent, jucătorul de la Real Madrid Karim Benzema (născut din părinți algerieni) l-a acuzat pe antrenorul echipei naționale a Franței, Didier Deschamps, că nu l-a inclus în echipă din motive rasiste.
Prin urmare, întrebat ce impresie are de aceste manifestații, greve și tulburări produse chiar acum înaintea unui eveniment sărbătoresc, așa cum este prin esența sa un campionat european de fotbal, premierul Dacian Cioloș, a dat discret din umeri, evident deconcertat în sinea lui că i se cere o impresie despre ceea ce el admiră necondiționat și, adunându-se rapid, a răspuns că Franța e cunoscută pentru stilul ei insurecțional, care face parte din propria ”cultură socială”. Așadar, a dat el de înțeles, nu e nimic ieșit din comun. Și totuși francezii nu cred deloc că manifestațiile prelungite și grevele care perturbă transporturile și serviciile de salubritate ar ține de culoarea locală, fiind realmente îngrijorați că ”edificiul” se surpă, dar și preocupați de ce vor spune danezii, germanii, englezii șamd. Când organizezi un asemenea eveniment sportiv, succesul se măsoară prin opinia oaspeților.
Dar ceea ce a spus fără cuvinte Dacian Cioloș este că el, ca român, nu poate avea nicio opinie. De ce? Pentru simplu fapt că Parisul și Franța continuă să fie deasupra oricăror judecăți personale. Dacă Dacian Cioloș a fost invitat la acest interviu ca premier al unei țări europene egale cu Franța, ca un european printre alți europeni, el nu a intrat pe deplin în rolul oferit, făcând impresia unei persoane care nu poate emite opinii de la egal la egal.
E ceva ce înțelegem oarecum. Dar ca prim-ministru, fie și ”tehnocrat”, chiar nu ai nicio opinie despre legea El Khomri, despre sindicate, greve, vandalisme? Nu ești nici mai de stânga, nici mai de dreapta? În definitiv tot ce se petrece într-o țară europeană reverberează peste tot ca tendință sau ca obstacol în calea unor politici la nivel european. Socialiștii francezi, care au eșuat în plan economic, au virat către dreapta, lovindu-se însă de o puternică opoziție populară. Nu ai nicio părere despre asta? Nu are și guvernul României o problemă cu salariile din domeniul public? Nu a demisionat recent un ministru de resort? Și nu e în cele din urmă o problemă care ține de soarta civilizației europene în dimensiunea sa istorică? Faptul că premierul nu are nicio opinie și că ”nu e surprins” e mai curând deconcertant. Nu trebuie să critici, ar fi lipsit de tact ca oaspete în Franța, dar poți spune ceva care să dea sentimentul că ești un interlocutor viu, bine așezat în problematica politică a timpului tău, un partener pe care francezii se pot baza, într-o direcție sau alta.
Extrem de grăitor este faptul că premierul Cioloș s-a simțit mai în largul său abia atunci când i s-a permis să iasă din rolul său principal de demnitar român și să vorbească ca fost comisar la Bruxelles. Dintr-o dată și-a găsit vorbele și a devenit mai sigur pe sine. A vorbit despre Brexit și posibilele sale consecințe, dar și despre cum s-ar pregăti Comisia Europeană. A vorbit și despre România, relația cu David Cameron, imigrația intra și extra comunitară, a spus lucruri, deși nu neapărat exacte, cu care aproape toată lumea în România ar fi de acord (mai ales în chestia migrației), dar a fost clar că ceea ce i-a dat încredere nu este faptul de a vorbi în numele țării sale, ci ”cârligul” european.
Am înțeles un lucru din acest interviu: și anume că un demnitar român de condiție medie, ca Dacian Cioloș, dobândește cu adevărat firescul și siguranța de sine numai prin reducția pe care o operează birocrația Uniunii Europene. Prin prisma aparatului de la Bruxelles, vechile tradiții culturale și sociale franceze, engleze, germane se nivelează la palierul normelor UE și la acela al unei gândiri politice ostile, în esență, față de istorie.
Iată de ce România nu a fost critică față de UE niciodată decât prin excepție și nici măcar atunci când politicile promovate la Bruxelles i-au părut cu adevărat dăunătoare. Paradoxal, România va deveni o țară europeană abia atunci când va promova un prim-ministru credibil, cu un temei mai solid național.
sursa: dw.com
