Un Congres extraordinar nu se impune acum, înainte de finalizarea fuziunii între PNL şi PDL. O spune la RFI preşedintele de onoare al Partidului Naţional Liberal, Mircea Ionescu Quintus. El apreciază rezultatul PNL la nivel naţional drept „bun şi mulţumitor”. Liderul liberal consideră că bucureştenii au făcut o greşeală acordându-şi încrederea lui Nicuşor Dan şi formaţiunii sale USB, în schimb este de părere că Gabriela Firea este o persoană care poate să conducă cum trebuie Capitala.
Conform rfi.ro, Mircea Ionescu Quintus spune că PNL a fost înfrânt în Bucureşti, după alegerile locale de duminică: „Eu am făcut al doilea Război Mondial, în care am avut şi înfrângeri şi victorii. Acolo unde am fost înfrânţi am avut bărbăţia să ne recunoaştem înfrângerea. Prin urmare, vreau să vă spun că recunosc că la Bucureşti am fost înfrânţi, e vorba de Partidul Naţional Liberal. Tot ceea ce vă spun eu este părerea mea, nu am vorbit, nu m-am consultat cu conducerea, îmi dau părerea mea şi sper să nu fie departe de cea a partidului. Am pierdut la Bucureşti. Marea mea surprindere nu este că am pierdut, că se profila cumva această înfrângere, surpriza mare şi dezamăgirea mi-au dat-o alegătorii bucureşteni, care au dat 30% din voturile lor unei formaţiuni care nu înseamnă nimic pentru Bucureşti şi nici nu poate să facă ceva pentru Bucureşti. (…) Doamna Firea este o persoană care putea şi poate să conducă cum trebuie Bucureştiul. Dacă ieşea domnul acesta, Dan sau cum îl cheamă, să mă ierte Dumnezeu. Au greşit alegătorii bucureşteni. Care dintre ei şi pentru ce vom afla mai taziu”.
Preşedintele onorific al PNL se arată mulţumit de rezultatul partidului la nivel naţional: „Rezultatul votului de până acum în ţară pe mine mă surprinde plăcut. Se pare că avem până acum vreo mie de primari, ne apropiem de 30 de procente. Crin Antonescu şi-a dat demisia când noi am obţinut 15% şi acum suntem la dublu, după o perioadă nu prea îndelungată. Rezultatul în ţară apreciez cel puţin în momentul de faţă că e bun şi mulţumitor”.
S-ar impune un Congres extraordinar? „După părerea mea nu, pentru că o singură înfrângere şi un rezultat bun naţional nu justifică. Dacă însă oameni din conducere, cum a fost cazul domnului Predoiu, pe care îl apreciez în mod deosebit, dincolo că domnul Predoiu a fost un candidat al meu, acolo am pierdut, dar dacă vor fi oameni care să-şi asume răspunderi pentru ce cred ei că au greşit, asta-i altă treabă. Nu mi se pare însă că este nevoie de un Congres extraordinar acum, înainte de a se fi făcut fuziunea între PNL şi PDL”, declară Mircea Ionescu Quintus.