klaus-iohannis

Președintele Klaus Iohannis este extrem de supărat, după rezultatele PNL de la alegerile locale, susțin surse politice convergente pentru STIRIPESURSE.RO.

Sursele noastre susțin că președintele și-a manifestat deja o serie de nemulțumiri, iar la revenirea din Luxemburg va bate cu pumnul în masă. Este posibil ca Iohannis să se distanțeze puțin de PNL, în lumina noilor rezultate, mai ales că liderii PNL au încercat să transforme o înfrângere rușinoasă, într-o victorie de răsunet.

Președintele va avea o intervenție prin care își va arăta dezaprobarea față de ceea ce au făcut liderii PNL în aceste alegeri, principala îngrijorare fiind că aceste rezultate ar putea conduce la un eșec de proporții și la alegerile generale din toamnă. O înfrângere la parlamentare l-ar putea pe Iohannis în postura ingrată de a oferi Guvernul celor de la PSD, iar planul de a avea un guvern liberal în perioada 2016-2019 s-ar duce pe apa sâmbetei.

Surse politice convergente susțin că Iohannis s-a răzbunat pe PNL inclusiv în ziua votului, când a mers să voteze seara și nu dimineața, așa cum era de așteptat. Votul președintelui este privit ca o mobilizare la vot a electoratului, în special a electoratului din partidul care a dat președintele țării.