Victor Ponta a declarat, luni, într-un interviu, că începând de ieri (duminică- n.red.) nu mai avem guvern, scrie stiripesurse.ro
„Principalul nostru partener, ALDE, a obținut și la București, dar și în majoritatea județelor, un scor suficient ca să aibă reprezentanți în consiliile locale și județene. Asta înseamnă că se vor forma multe majorități. De ce spun că este important? Pentru că dincolo de administrația locală, toată lumea, după votul de ieri, se uită la alegerile parlamentare și la formarea guvernului. Începând de ieri nu mai avem guvern. Da, de ieri nu mai există guvern. Este partea cea mai îngrijorătoare. Șase luni, România nu va mai fi guvernată„, a declarat Victor Ponta într-un interviu la DC News Live.
Totodată, Victor Ponta a lansat un atac dur la adresa lui Cătălin Predoiu, candidatul PNL la Primăria Capitalei.
„I-ați văzut pe domnii Gorghiu și Blaga? Nu. Ăsta-i PNL-ul. Demisia lui Cătălin Predoiu a venit după foarte multe gesturi urâte și după o campanie în care s-a făcut de râs prin răutate și agresivitate. Ieri s-a votat pozitiv. Când se votează pozitiv este un rezultat; când se votează negativ este alt rezultat. Este un ciclu care se repetă în România. În 2012 a fost un vot pozitiv pe care l-am câștigat. În 2014 a fost un vot negativ, iar în 2016 un vot pozitiv pentru Gabriela Firea și pentru PSD, dar și pentru primarii de la PDL care au câștigat”, a afirmat Ponta.