Generalul Oprea a băgat în pământ un râu pentru a face loc unui cartier de vile. Aceasta este cea mai mare tranzacție imobiliară a fostului vice-premier, iar în afacere apar și alte nume importante de pe scena politică.
Schema de 2,5 milioane de euro a început tot prin paravanul pe nume Loredana Radu, nepoata lui Oprea și avocat al fostului premier Ponta, arestată împreună cu primarul Sectorului 2, Neculai Onțanu, pentru că ar fi intermediat o altă șpagă pentru unchiul ei.
La câteva zile după ce un cunoscut samsar ilfovean a fost împroprietărit de comisia județeană cu 20 de hectare de teren în Voluntari, nepoata lui Oprea, Loredana Radu, a cumpărat de la acesta un hectar, cu prețul de 400.000 de dolari. Terenul era lipit de o altă proprietate care-i aparținea lui Gabriel Oprea.
Nepoata generalului i-a vândut imediat jumătate din teren unchiului ei. Cealaltă jumătate a ajuns la omul de afaceri Dumitru Bucșaru. Pe tot hectarul vândut celor doi, Loredana Radu a luat exact cât a plătit: 400.000 de dolari.
Noii coproprietari ai terenului cumpărat de la Loredana Radu, Oprea și Bucșaru au mers la Primăria Voluntari și au luat o autorizație de construire pentru 19 vile de lux. Nu înainte de a face să dispară o porțiune din râul Valea Roșiei, care era granița de nord a proprietății lor.
Fără nicio autorizație, râul a fost înghesuit într-o țeavă de plastic, pe care proprietarii au îngropat-o pe toată lungimea parcelei lor de teren.
După finalizarea construcției, zece din cele 19 vile i-au revenit generalului Oprea, care le-a vândut apoi unui controversat om de afaceri cu suma de 2,5 milioane de euro în iulie 2007.
Aceasta este cea mai mare tranzacție imobiliară a generalului Oprea. Dintre cele cunoscute.
RISE Project și Centrul de Investigații Media vă prezintă istoria cartierului de vile al cuplului Oprea-Bucșaru din Pipera, o poveste cu iz penal în care mai apar Florentin Pandele și Traian Băsescu.
Loredana Radu a fost paravanul în spatele căruia Gabriel Oprea și omul de afaceri Dumitru Bucșaru, vecini pe strada Tudor Arghezi din Pipera, au pornit împreună într-o aventură imobiliară: un cartier de vile.
8 octombrie 2004 a fost ziua în care a început marele tun imobiliar al generalului. Atunci, un samsar ilfovean pe nume George Gaiță, care era implicat în mai multe scandaluri cu terenuri în Ilfov, primea de la Primăria Voluntari 10.000 de metri pătrați de pământ în Pipera. Primăria era condusă de Florentin Pandele, la acea vreme subordonat pe linie de partid lui Gabriel Oprea, care era președinte al PSD Ilfov.
Terenul era parte dintr-un lot de 20 de ori mai mare, pe care omul avea titlu de proprietate încă din 2001 de la Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din Ilfov, dar nu fusese pus în posesie.
În 11 octombrie 2004, adică după numai trei zile, nepoata lui Gabriel Oprea, Loredana Radu, cumpăra de la Gaiță cei zece mii de metri pătrați de teren, cu 400.000 de dolari.
Terenul cumpărat atunci de Loredana Radu era vecin cu proprietățile deținute de Oprea și Bucșaru pe strada Tudor Arghezi din Pipera.
Citiți articolul integral pe riseproject.ro