Duminică, 5 iunie 2016, românii vor merge la vot pentru a alege primarii, consilierii locali și județeni, într-un cuvînt cei care vor administra soarta localităților de acum încolo patru ani.
Românii fac asta – aleg administrațiile locale, de 24 de ani.
Primul scrutin local s-a petrecut în 9 și 23 februarie 1992, dat fiind c-au fost două tururi.
Românii abia ieșiseră din comunism.
Cu toate acestea, au dovedit la acest exercițiu de pluralism că știu cum și cu cine să voteze.
Mult mai important nici un ambasador străin n-a ieșit în spațiul public pentru a le spune românilor cum și cu cine să voteze.
Participarea a fost de 65%.
Opoziția n-avea forța celei de acum.
Cu toate acestea, CDR a obținut un procentaj uimitor de bun, iar la București a cîștigat postul de primar, prin Crin Halaicu.
Jurnalist activ și la vremea respectivă, interesat în cultivarea unei Opoziții în stare să facă față cu brio Puterii întruchipate de Mamutul FSN-ist, am scris și publicat în Expres magazin din 19 februarie 1992 comentariul semnificativ intitulat Victoria Revoluției din decembrie. Semn al entuziasmului meu față de rezultatul scrutinului, concluzionam:
„Alegerile din 9 februarie 1992 au infirmat, o dată pentru totdeauna, această prejudecată de popor incapabil să se desprindă de trecutul comunist şi să meargă pe drumul democraţiei şi al economiei de piaţă.”
Au trecut de atunci 24 de ani.
Românii au votat de cinci ori pînă acum administrațiile locale.
Cu aceeași maturitate dovedită încă din februarie 1992.
Și evident, fără ca vreun ambasador străin să le spună cum și cu cine să voteze.
Anul acesta lucrurile s-au schimbat radical.
Ambasadorul american la București, Hans Klemm, a găsit de cuviință să încalce din nou grav minimele reguli diplomatice și minimele reguli de bun simț și să le spună românilor cum și cu cine să voteze:
„Eu încurajez partidele politice să selecteze candidaţi care nu sunt acuzaţi de acte de corupţie şi, de asemenea, încurajez românii să nu voteze candidaţi care au fost acuzaţi de corupţie. Dar, aşa cum aţi spus, şi în SUA există prezumţia de nevinovăţie până la proba contrarie. Corupţia politică există şi în Statele Unite, sunt foarte mulţi politicieni care au fost găsiţi vinovaţi de corupţie doar în ultimele luni. Au existat şi membri ai Congresului care au fost găsiţi vinovaţi de corupţie. Acestea sunt probleme cu care se confruntă orice ţară din lume. În SUA, până când cineva este condamnat, nu există o interdicţie în a candida, dar partidele evită orice asociere cu cineva acuzat de fapte de corupţie.”
Repet, timp de 24 de ani, nici un ambasador străin nu și-a îngăduit să spună românilor cum și cu cine să voteze.
Nici un ambasador străin, inclusiv cel american de la vremea respective, n-a socotit, chiar în februarie 1992, că românii sînt niște babuini căruia trebuie să-i spui cum și cu cine să voteze, pentru că ei, babuini fiind, sînt în stare să voteze cu cine-i lasă să se masturbeze la ivirea vizitatorilor dincolo de gratiile cuștii.
Ambasadorul american e la a nu știu cîta intervenție brutală, de bădăran care s-a văzut Stăpîn, în viața politică a României, altfel țară presupus independent, fie și pentru că e membră a ONU.
De ce-și permite ambasadorul american astfel de exerciții de ghiorțan care se urinează direct în farfuria gazdei care l-a invitat la cină, după care îi ciupește nevasta de fund, grohăind porcește?
Pentru că politicienii români, de la preşedinte pînă la liderul Opoziției, umblă în spatele ambasadorului american pentru a-i culege pîrţurile, a le ţine în plamă ca pe nişte cupe şi a le mirosi strigînd:
Vai ce pîrţuri dulci aveţi! Sînt mult mai dulci ca pîrţurile ambasadorului sovietic de pe vremuri!
În acest context, nu m-ar mira dacă ar ieşi în public şi consoarta ambasadorului să spună româncelor cum să se spele înainte şi după, mai ales acum, cînd România găzduiește scutul de la Deveselu.
Să admitem că ambasadorul american a fost rugat de ziariștii care l-au intervievat la Constanța să spună ceva românilor înaintea alegerilor locale.
Las la o parte că un ins de minim bun simț ar fi răspuns că românii sunt suficient de maturi ca să voteze și fără să le spună cineva cum s-o facă.
Dacă tot ținea să spună ceva se putea rezuma la formulările diplomatice de rigoare, folosite de ambasadorii străini într-o țară, pentru a evita imaginea de vîrîre cu ciubotele în viața politică internă a țării respective.
Ambasadorul american le spune românilor să nu-i voteze pe cei acuzați de corupție.
Ce înțelege prin asta Hans Klemm?
Că e vorba de cei condamnați pentru corupție printr-o sentință definitivă, cum se întîmplă la el, în America?
Nu.
Prin cei acuzați de corupție, ambasadorul american înțelege persoanele împotriva cărora DNA a deschis dosar penal.
Așa cum el însuși o recunoaște, prezumția de nevinovăție funcționează la popoarele alcătuite din oameni.
La popoarele alcătuite din babuini, precum poporul român, prezumția de nevinovăție nu funcționează.
Mulți dintre americani sunt faimoși pentru analfabetismul lor funciar cînd e vorba despre o altă lume decît cea de popcorn și fotbal american.
Se petrece același lucru și în cazul americanului trimis de Administrația Obama la București?
Firește că nu.
Aşa cum am mai spus, demult în România Noua Securitate nu mai respectă aparenţele. Prin urmare, în această perioadă de campanie sîntem martorii unei scremeri fără precedent a DNA de a înlocui, în ceea ce se numeşte democraţie, buletinul de vot cu cătuşele. Nu e prea greu de desluşit rolul DNA în Diversiunea în care joacă şi Ambasada Americană la Bucureşti. DNA înhaţă lideri PSD: de la Titus Corlăţean pînă la Olguţa Vasilescu. O dată deschisă hăituirea liderilor PSD, Partidul devine automat, în propaganda Diviziei Presă a Binomului, un Partid cu lideri acuzaţi de corupţie.
Recitiţi îndemnul lui Klemm din finalul campaniei electorale, asemănător celui lansat de Klaus Iohannis în debutul campaniei electorale. Veţi sesiza imediat mecanismul Biela-Manivelă prin care România a devenit o colonie nu a SUA, ci a Ambasadei SUA la București.
Ambasadorul american cere românilor să nu-i voteze pe cei acuzaţi de corupţie de către DNA.
Atenţie, aşa cum ambasadorul se dă de gol, nu cei condamnaţi de judecător, singurul în lumea civilizată, cu excepţia republicii babuinilor îndreptăţit să declare un cetăţean corupt sau nu, ci cei cărora DNA le-a deschis dosar.
A deschide dosar cuiva în România babuinizată nu e cine ştie ce mare chestie. Se ia un procuror imbecil sau cu pete, i se ordonă să deschidă dosar şi respectivul îl pune pe cel indicat sub acuzare.
Din acel moment devine automat corupt.
O dată pusă eticheta în genul celor însemnaţi cu o cruce din tibisir la alegerile interbelice şi alea zise democratice, se pune în mişcare maşinăria de propagandă:
Nu-i votaţi pe corupţi!
Şi cum DNA pune eticheta de corupt pe cine e considerat duşman al Poporului, altfel zis, al Ambasadei americane, prin intermediul DNA, se înlocuieşte voinţa populară exprimată prin vot cu voința arbitrară a ambasadorului american la București, cel care se crede, prin incredibila slugărniciei a clasei politice de la noi, nu un simplu diplomat, ci ditamai Îngrijitorul Cuștii cu babuini.
sursa: cristoiublog.ro
