Cercetătorul Gerald Schroeder susţine că poate explica cum Universul a fost creat în doar 6 zile. Teoria sa este bazată pe teoria lui Albert Einstein, conform căreia timpul este relativ.
Biblia spune că Universul a fost creat în 6 zile. Oamenii de ştiinţă susţin că a fost creat în 13,8 miliarde de ani. Încercările lui Gerald Schroeder de a explica aceste diferenţe, pe baza teoriei lui Einstein, sunt celebre. Fizicianul, care predă la Colegiul Evreiesc din Ierusalim, susţine că „timpul este diferit pentru oameni, faţă de cum este el pentru Creator”.
Însă Schroeder nu este singurul care a încercat să explice miracolele Bibliei. Începând cu Moise, care se presupune că se droga, până la încălzirea globală pusă pe seama inundaţiei căreia i-a supravieţuit Noe, unii oameni de ştiinţă cred că există o explicaţie logică pentru orice eveniment petrecut în Vechiul Testament.
Crearea Universului
Conform unui raport publicat de Atlas Obscura, Schroeder consideră că timpul, în momentul în care a fost creat Universul, trecea de un trilion de ori mai încet, acest timp fiind calculat după unul dintre factorii enunţaţi de Einstein în ecuaţiile sale. După modelul lui Einstein, „relativitatea generală”, cu cât lucrurile se întâmplă mai repede, cu atât timpul trece mai greu. Iar Schoeder crede că, din cauza luminii care se mişcă atât de repede, timpul este afectat.
„Când Biblia descrie zi-cu-zi dezvoltarea Universului nostru în 6 zile de la creare, se referă într-adevăr la 6 zile a câte 24 de ore”, spune el. „Însă ansamblul la care se referă acele zile, cuprinde întreg Universul”, mai susţine acesta. Schroeder argumentează că această schimbare modifică dimensiunea celor 6 zile. Şase dintre aceste zile cu 24 de ore, înmulţite cu un trilion de ore, duc la aproape 14 miliarde de ani. Teoria sa a fost demontată de multe ori. Peter Enns, un profesor de religie, susţine că este de-a dreptul absurd să cauţi fizică în Geneză.
Cercetătorii din Marea Britanie susţin ca Adam a călcat pe Pământ aproximativ 209.000 ani în urmă, ceea ce contrazice un studiu recent care sugerează că cromozomul Y este cel care a dat viaţa inteligentă pe Pământ.
Viaţa pe Pământ, creată din noroi
Biblia, Coranul şi chiar Mitologia Greacă spun că viaţa pe Pământ a fost creată din noroi. În textele religioase din Egiptul Antic sau din legendele Chinzeşti, Creatorul modelează noroi în formă de om şi apoi suflă viaţă în interiorul acestuia, prin nări. Până şi Geneza vorbeşte despre oameni născuţă din praf şi care se transformă înapoi în praf atunci când mor, traducându-se din Ebraica veche drept noroi sau chiar pământ.
Un studiu făcut în 2013 a încercat să demonstreze aceste presupuneri. De acolo reiese că noroiul funcţionează precum un loc de înmulţire pentru molecule şi substanţe chimice, pe care le absoarbe precum un burete. Acest proces durează milioane de ani, timp în care substanţele chimice reacţionează între ele pentru a crea proteine, ADN şi, în cele din urmă, celule vii. Bio-inginerii de la departamentul de nano-ştiinţă din New York susţin că „noroiul ar fi putut constitui locul în care s-a născut viaţa pe Pământ”.
Citiți articolul integral pe descopera.ro.