sadaO presupusă prinţesă saudită declara că este atât de bogată încât şi-a permis să cheltuiască nu mai puţin de un un milion de lire sterline doar pe parfumul pe care l-a consumat în două luni. Sara Al Amoudi a fost acuzată că ar fi de fapt o prostituată etiopiană, extrem de săracă, care a pozat în prinţesă saudită pentru a-i escroca pe dezvoltatorii imobiliari Amanda Clutterbuck şi Ian Panton, de la care a luat apartamete luxoase în valoare de 14 milioane de lire sterline.

Misterioasa prinţesă – a cărei vârstă este estimată între 31 şi 45 de ani – a plâns în faţa instanţei de judecată, argumentând că n-a fost niciodată o prostituată nevoiaşă, că averea sa este reală şi că partidele de cumpărături la care a fost pot dovedi clar acest lucru.

Sara Al Amoudi a ajuns la tribunal într-un Rolls Royce şi i-a mărturisit judecătoarei că adicţia sa pentru cumpărături este atât de severă încât a apelat la ajutor medical specializat pentru a se trata. Într-o engleză cu accent puternic, ea a declarat: „am o problemă legată de mersul la cumpărături şi merg la doctor; numai în ultimele două luni am cheltuit doar pentru parfum 1,4 milioane de dolari. Vă pot arăta pozele”.

Sara Al Amoudi a apărut în instanţă îmbrăcată cu o burka care o învăluia complet şi cu încălţări cu tocuri de 10 cm. La cererea juriului a îndepărtat vălul de pe faţă dar continua să-şi ascundă faţa.

Ea afirmă că a avut o legătură amoroasă cu presupusa victimă (Ian Patton, 45 de ani), în vreme ce partenera şi iubita acestuia (Amanda Clutterbuck, 56 de ani) şi că el ar fi împrumutat şi furat de la ea circa 5 milioane de lire sterline din „banii de buzunar” pe care îi primea din Arabia Saudită. Ea insistă că în momentul în care a preluat cele şase apartamente de lux, acest lucru a echivalat cu rambursarea banilor împrumutaţi sau furaţi de la ea.

Citiți articolul integral pe bussinesmagazin.ro