barack-obama-michelle

Preşedintele SUA, Barack Obama, şi familia sa intenţionează să se mute, la finalul mandatului, într-o vilă de lux cu cel puţin nouă camere situată în oraşul Washington şi estimată la 5,3 milioane de dolari, afirmă surse citate de presa americană, conform mediafax.ro

Potrivit National Journal, începând din 20 ianuarie 2017 familia preşedintelui Barack Obama se va muta în comunitatea Kalorama, situată în districtul de nord-vest al capitalei Statelor Unite.

Surse citate de Independent Journal au confirmat că familia Obama va închiria o vilă de lux din zona Belmont Road (Kalorama), care are o suprafaţă utilă de 760 de metri pătraţi şi cel puţin nouă camere.

obama - resedinta noua

obama - resedinta noua

barack-obama-michelle

Până acum, în această vilă a locuit Joe Lockhart, purtător de cuvânt al fostului preşedinte Bill Clinton.

„Un prieten a văzut vila din zona Belmont Road şi a fost uimit”, a declarat o sursă citată de Chicago Sun Times.

Casa de lux a fost vândută în mai 2014 pentru suma de 5,3 milioane de dolari.

Soţii Barack şi Michelle Obama au două fete – Sasha, în vârstă de 14 ani, şi Malia, care are 17 ani. Luna trecută, Casa Albă a anunţat că Malia Obama a fost admisă la Universitatea Harvard, dar va începe cursurile abia în 2017.