anastase-dragomir

Zi de zi ne folosim de obiecte și accesorii menite să ne ușureze existența, dar puțini dintre noi știu că unele dintre acestea au fost inventate chiar de români. Ei bine, află că unele dintre acestea ne salvează viața!

Avem cu ce să ne mândrim, iar asta ar trebui să o știm cu toții! Capitala României, București, a fost primul oraș iluminat cu petrol, iar primul laser cu gaz a fost inventat tot aici, pe meleagurile mioritice.

Am ales să vă prezentăm o listă cu invenții românești care au revoluționat lumea. Descoperă care sunt acestea!

1. Injecția cu insulină-Nicolae Paulescu

Seringi-insulina

Nicolae Paulescu este românul care a descoperit pentru prima dată insulina, care este utilizată în tratarea diabetului.

Această descoperire a salvat milioane de vieți. Soarta a făcut ca doi canadieni să primească Premiul Nobel pentru desoperirea insulinei. Aceștia, folosindu-se de articolele lui Nicolae Paulescu au reușit să izoleze insulina și să o folosească în tratarea unui pacient.

În 1916, înainte ca Nicolae Paulescu să își anunțe rezultatele cercetărilor sale, trupele germane au ocupat Bucureștiul și astfel Paulescu a pierdut premiul Nobel.

2. Pila Karpen – Nicolae Vasilescu-Karpen

pila-karpen

Nicolae-Karpen este cel care a inventat pila Karpen, numită și pila termoelectrică uniformă. Aceasta este formată dintr-un electrod din aur și unul din platină. Ea poate genera o tensiune de circa 0,55V. Aparatul este, de fapt, un perpetuum mobile, mai precis un dispozitiv care generează energie la nesfârșit fără intervenție din exterior.

3. Vaccinul antiholeric – Ioan Cantacuzino

vaccinul-antiholeric

Ioan Cantacuzino, academician, medic, microbiolog și fondatorul școlii românești de imunologie și patologie experimentală, a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită Metoda Cantacuzino, folosită și astăzi în țările în care sunt prezente cazuri de holeră.

El este cel care a inițiat măsurile de combatere a epidemiei de holeră și în 1913 a condus prima vaccinare antiholerică masivă în focarele infecțioase, cunoscută în știință ca: Marea Experiență Românească.

4. Gerovital – Ana Aslan

gerovital

Ana Aslan, medic român, specialist în gerontologie, a fost cea care a evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă.

Oameni cu nume celebre, precum Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale și alte persoane influente au încercat produsele Aslan. Mai mult, chiar și John Kennedy a urmat un tratament la domiciliu cu Gerovital.

5. Avionul cu reacție – Henri Coandă

avion-coanda

Geniul român Henri Coandă este inventatorul avionului cu reacție și el a descoperit efectul care îi poartă numele. Acesta a fost primul avion cu propulsie prin reacție din lume.

Astfel, în octombrie 1910, la Paris, a fost prezentată cea mai interesantă mașinărie. Un avion roșu, fără elice, pe a cărui plăcuță metalică scria: COANDĂ-1910.

Cu 30 de ani înainte de Heinkel, Campini și Whittle, un român a construit și a zburat cu primul avion cu reacție.

6. Scaunul ejectabil – Anastase Dragomir

scaunul-ejectabil

Tânărul Anastase Dragomir este cel care și-a concentrat atenția pe siguranța aparatelor de zbor și mai ales a pasagerilor de la bordul lor. Astfel, el este care a inventat un sistem pentru salvarea piloților și a pasagerilor în caz de accidente. Ideea românului s-a concretizat prin apariția la avioanele supersonice militare, a scaunului ejectabil.

7. Becul cu reglarea curentului electric și gaz – Nicolae Teclu

becul-teclu

Nicolae Teclu este cel care a inventat becul cu reglarea curentului electric și gaz. Este asemănător cu becul Bunsen, dar reglarea admisiei gazului se face cu un obturator conic și, în felul acesta se obține un amestec mai bun al aerului cu gazul și o temperatură mai înaltă a flăcării.

8. Diorama – Grigore Antipa

diorama

Dacă te întrebi la ce folosește diorama, află că ea este o reprezentare spațială a unei porțiuni de peisaj, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine, în scopul înfățișării unui ecosistem și pentru a crea impresia că este un peisaj real.

Grigore Antipa, biolog, zoolog, ecolog și profesor universitar, este întemeietorul Muzeului Național de Istorie Naturală din București.

9. Cibernetica – Ștefan Odobleja

stefan-odobleja-cibernetica

Dacă nu ai știut, cibernetica este știința care analizează modul în care un sistem biologic, digital sau mecanic prelucrează informațiile și reacționează la acestea.

Medicul Ștefan Odobleja a publicat în 1929 un stidiu în care este enunțată prima oară legea reversibilității.

10. Stiloul – Petrache Poenaru

petrache-poenaru-stilou

Probabil îți sună cunoscut numele de Petrache Poenaru și nu pentru că așa este denumită o stație de metrou, din București.

Petrache Poenaru este cel care a revoluționat domeniul instrumentelor de scris prin conceperea tocului cu rezervor, în 1827. Da, cu siguranță și tu ai scris cu un stilou, nu e așa?

 

Sursa: omofon.com