La sfarsitul lunii aprilie, Alexandru Muraru – profesor de Ştiinte Politice de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi si apropiat al Principelui Radu, fratele geaman al lui Andrei Muraru, consilier prezidential – scria un text în care anunţa care ar trebui să fie statul Casei Regale a României.
Acesta spunea că elita politică și demnitarii României trebuie să ia o decizie majoră. România are nevoie de o Casă Regală instituționalizată, deci intretinuta de la bugetul de stat. Acesta mai spunea că şi în Muntenegru este o situaţie similară, relateaza flux24.ro.
„(…)Dacă o țară precum Muntenegru, cu o populație de 0,6 milioane locuitori, cu un PIB de 30 de ori mai mic decât al României, are înțelepciunea să dea pentru reprezentare 4,5 milioane de euro Casei Regale, nu văd de ce România nu ar face un astfel de efort simbolic, care, raportat la posibilitățile României și la potențialul și avantajele create prin instituționalizarea Casei Regale ar produce un act identitar și simbolic enorm pentru națiune.”
Minim 4,5 milioane de euro pe an, indică omul apropiat de Principele Radu.
Monarhişti cunoscuţi au reacţionat critic la tranformarea monarhiei într-un soi de minister cu bani de la buget.
Comentariul Marilenei Rotaru: „Cum adică? Republica să valideze instituția Casei Regale? Adică republica ilegitimă să se legitimeze cu o nouă floare la butonieră. Nici mai mult nici mai puțin decât cu Casa Regală. Idee geamănă cu amendamentul ticălos din art. 152 al Constituției privind nerevizuirea formei republicane de guvernământ. La viitorul 10 Mai vom striga: ”Stalin și poporul rus pe Rege ni l-au adus”!”
O iniţiativă, culmea, promovată pe site-ul Familiei Regale.Alexandru Muraru e un fel de toc al peniţei Principelul Radu. Se doreşte îngroparea ideii de monarhie, printr-o lege care asigură un bănet substanţial de la buget, o bătrâneţe liniştită pentru cei care ar fi trebuit să domnească.După candidatura lui Duda la preşedinţie asta e a doua abdicare de la lupta pentru Monarhie.Cum să lupţi pentru Monarhie, când Familia regală nu vrea să domnească?, scrie jurnalistul monarhist Marius Ghilezan.
Aceeasi idee o regasim si in ultima rezolutie a Asociatiei Nationale pentru Restaurarea Monarhiei, grupare fidela Principelui Radu:
„Acum, la 150 de ani de la fondarea Dinastiei Române, suntem convinși că Familia Regală a României, care este profund implicată în societatea românească și a redevenit după anii cumpliți ai totalitarismului comunist un model pentru națiune, va ajunge printr-o politică a pașilor mărunți, dar siguri, să reprezinte și constituțional una din instuțiile fundamentale ale statului român din 1866 și până în ziua de azi, Coroana României.”
Specificam ca ideea institutionalizarii Casei Regale intr-un regim republican, asa cum s-a intamplat in Muntenegru, ar ingropa definitiv ideea restaurarii Monarhiei.
Aceeasi idee apare si pe site-ul Familiei Regale, promovata de Anders Lindberg, membru in Consiliul Regal: „Ca atare, nu ar fi o surpriză dacă, în viitorul apropiat, rolul şi responsabilităţile actuale şi viitoare ale Familiei Regale ar fi instituţionalizate şi codificate în Constituţia României.