phpThumb_generated_thumbnailjpegCompania Hexi Pharma Co. a fost creată de un fost inspector general la Direcția Farmaceutică din Ministerul Sănătății din perioada comunistă, care a devenit, după Revoluție, primul secretar al nou-înființatului Colegiu al Farmaciștilor din România.

Firma Hexi Pharma Co. se află în centrul unui uriaș scandal, după ce echipa de jurnaliști de investigație a Gazetei Sporturilor condusă de Cătălin Tolontan a descoperit că a vândut dezinfectanți diluați în majoritatea spitalelor din România.

Hexi Pharma Co. a fost înființată în decembrie 1994, sub numele de Universitar Farma SRL, de două persoane: Ion Mateescu, născut în martie 1924, și Virgiliu Condrea, tatăl celui care conduce și astăzi compania, Dan Alexandru Condrea, scrie euractiv.ro.

Cei doi au depus, în 15 decembrie 1994, cererea de înmatriculare numărul 56540, înscrierea firmei Universitar Farma realizându-se șase zile mai târziu, în 21 decembrie. Conform documentelor de la Registrul Comerțului, Mateescu avea 40 la sută din firmă, iar Condrea-senior era acționarul majoritar, cu 60 la sută.

Despre Virgiliu Condrea, presa a relatat că în anii ’90 a fost farmacist-șef la Spitalul Universitar din București, unde firma a și primit un sediu de la conducerea instituției.

Potrivit datelor obținute de EurActiv.ro, Ion Mateescu, primul asociat al lui Virgiliu Condrea, a fost angajat în poziții de conducere la Direcția Farmaceutică a Ministerului Sănătății din 1956 până în 1987, când a ieșit la pensie.

„Până în 1968, Mateescu a fost ocupat poziția de șef serviciu, iar după aceea a devenit inspector general la Direcția Farmaceutică”, au declarat reprezentanți ai Ministerului Sănătății la solicitarea EurActiv.

Șefi și înainte, și după Revoluție

După Revoluția din 1989, la înființarea Colegiului Farmacștilor din România, Ion Mateescu a devenit secretar al organizației, ocupând această poziție din 1990 până în 1992.

Actualul președinte al forului, profesorul universitar doctor Dumitru Lupuliasa, a confirmat pentru EurActiv că Mateescu a lucrat în Ministerul Sănătății în perioada comunistă, după care a fost primul secretar al Colegiului Farmaciștilor din România.

Și tatăl lui Dan Alexandru Condrea a fost o persoană importantă în lumea farmaciei românești în anii comunismului.

Potrivit lui Lupuliasa, Condrea-senior a fost inspector la Oficiul Farmaceutic nr. 1 din București, instituție care, printr-un act normativ din 1968, a fost trecută în subordinea Ministerului Sănătății.

„Din câte știu, domnul Condrea a fost, înainte de Revoluție, inspector la Oficiul Farmaceutic nr. 1 din București. Apoi, după Revoluție, în perioada 1990-1992, domnul Virgiliu Condrea a fost președintele Colegiului Farmaciștilor – Filiala București”, a mai declarat Lupuliasa, care este șeful farmaciștilor români din 1994 până astăzi.

În 1996, Hexi devine afacerea familiei Condrea

Potrivit documentelor de la Registrul Comerțului, Mateescu a fost și primul administrator al Universitar Farma SRL.

El a părăsit firma în 12 aprilie 1996, atunci când i-a cesionat participarea sa de 40 la sută fiului partenerului său, pe atunci student. Așa apare în Hexi Pharma Dan Alexandru Condrea, actualul patron al controversatei afaceri.

Este momentul la care Hexi Pharma Co. devine o afacere de familie: asociați sînt Condrea-senior și Condrea-junior, iar administrarea firmei este preluată de soția lui Virgiliu Condrea, Constanța. Business-ul și-a schimbat numele în 2005, devenind Hexi Pharma Co., și a rămas în familia Condrea până astăzi, când asociați sunt Dan Alexandru Condrea și logodnica sa, Uliana Ochinciuc, medic oftalmolog.

Virgiliu Condrea a murit în 2011.

Ion Mateescu a murit la doar câteva zile după ce Gazeta Sporturilor a început să publice serialul privind ilegalitățile comise de Hexi Pharma Co. Avea 92 de ani.

Colegiul Farmaciștilor din România a publicat, imediat după sărbătorile de Paște, un anunț prin care-și exprima condoleanțele pentru familia fostului coleg.