Marlena M. a venit în Sicilia să muncească, în urmă cu 6 ani. A plecat de la Iași după ce s-au făcut disponibilizări masive în fabrici. A lucrat mereu “la negru”, ca îngrijitoare domestică.
Primii doi ani i-a petrecut într-un orășel la munte îngrijind doi bătrâni de peste 90 de ani. A învățat italiana “din mers”, și-a notat pe o agendă toate adresele necesare vieții de zi cu zi. Trebuia să facă toate cumpărăturile, să meargă la medic pentru rețetele bătrânilor, să meargă cu ei la toate consultațiile, să le dea medicamentele la ore fixe.
Primea 500 de euro și o parte îi trimitea mamei ei în grija căreia își lăsase copilul, în vârstă 9 ani. După un an a murit un bătrân și în câteva luni s-a dus și celălalt după o grea suferință. Își aduce aminte că familia care-i încredințase părinții îi lăsau bani pentru mâncare doar 100 de euro pe lună.
Ea păstra toate chitanțele și de multe ori cumpăra de mâncare cu banii ei. La o zi după înmormântarea bătrânei i-au spus să plece fiindcă ei vor vinde casa. I-au mulțumit călduros pentru grija ei și i-au urat drum bun.
Bătrâna teroristă
Din fericire, o altă familie din oraș a luat-o să se ocupe de mama lor paralizată. Evident, fără contract, fiindcă impozitele sunt mari. Bătrâna nu era doar paralizată, ci era și uitucă. Timp de doi ani cât au stat împreună bătrâna i-a învățat doar numele.
În rest era în lumea ei. Marlena spune că se simțea foarte singură și că de atunci nu mai suportă să stea în casă toată ziua. Bătrâna o teroriza:”nenorocito, nu ți-e rușine, nu mi-ai dat în seara aceasta nimic de mâncare. Săriți, lumeeeee, lumeee! Nenorocita asta este zgârcită și nu-mi dă nimic să mănânc.”
La început îi făcea de două ori cina ca să nu o mai audă. Apoi o fiică de-a bătrânei a stat două seri să vadă ce se întâmplă și i-a recomandat să nu-i mai ofere o farfurie în plus fiindcă se îngrașă. Medicul de familie i-a spus că bătrâna ar trebui să țină dietă.
Marlena a rezistat. În timpul liber făcea curat fiicelor bătrânei sau călca rufe. Își aduce aminte că atunci a întâlnit o bună prietenă româncă cu care se mai întâlnea duminica și mâncau înghețată.
Copiii altora
Când a murit și această bătrână, Marlena a suferit. O săptămână și-a căutat de muncă dar fiindcă primise de la această familie trei salarii, a decis să se întoarcă în România să-și vadă copilul. Acasă fiul ei învăța slab și mama ei slăbise… I-a promis fiului că-l va lua cu ea în Italia anul viitor. Nu știa cum dar altă soluție nu exista. L-a căutat pe tatăl copilului și i-a oferit 300 de euro pentru a semna la notar să ia copilul în Italia. El i-a cerut 500.
S-a întors în Italia gândindu-se să găsească ceva de lucru “în regulă”, fiindcă altfel nu putea să-și înscrie copilul la școală. Dar socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. S-a angajat la o familie cu patru copiii, dintre care doi cu grave probleme de sănătate. Era plătită cu 600 de euro. S-a ocupat și de grădină. A plantat roșii, pătrunjel, salată și câteva flori. Îi plăcea în grădină. După 7 luni acolo, capul familiei a fost arestat și a rămas fără loc de muncă.
Contract la stână
Și-a găsit de lucru la un păstor. Acesta avea 200 de oi, 4 măgari, doi câini și câteva pisici. Era tot timpul plecat. Marilena a dat cu var toată casa, apoi a aranjat grădina. Gătea pentru oamenii care veneau la muncă, la adunat fânul. L-a întrebat pe păstor dacă ar vrea să-i facă un contract de muncă, ea plătind toate cheltuielile. Acesta a fost de acord, așa că și-a adus fiul la sfârșitul anului școlar, după ce la plătit pe fostul soț să-și dea acordul. Copilul s-a acomodat foarte greu fiindcă locuiau într-un loc izolat, la munte, aproape de stână.
L-a înscris la școala cea mai apropiată, la 10 kilometri. Păstorul nu se purta prea frumos cu copilul, fiindcă nu știa să se poarte cu un copil…îl lua pe copil să muncească. După un an copilul s-a simțit foarte rău, l-au dus la spital și au descoperit că făcuse diabet. Marlena și-a dat seama că dacă nu pleacă în altă parte fiul ei se va îmbolnăvi mai rău.
Nici nu a apucat bine să se gândească cum să-și găsească alt loc de muncă că păstorul a făcut de la tensiune o semiparalizie. Frații și surorile lui l-au luat de la spital și l-au dus la locuința mamei. Ei i-au comunicat că trebuie să plece fiindcă se vor îngriji ei de toate.
Chirie și mâncare
A plecat din nou la o familie de medici din orașul unde era școala băiatului. Băiatul era tăcut, retras dar această familie l-a ajutat la școală, la teme, la limba italiană. Marlena muncea cu drag pentru această familie. Din păcate putea lucra pentru ei doar șase luni pe an, când veneau să-și petreacă iarna și primăvara în Sicilia. Avea nevoie de lucru și de casa ei. Marlena a găsit la două pensiuni să se ocupe de grădină și să calce. Și-a închiriat o cămăruță pentru fiul ei, cu baie și bucătărie.
Ea lucrează la ore, la curățenie, merge la spital pentru a sta noptea alături de bolnavi. De multe ori fiul ei când ea ajunge acasă doarme sau este la școală.
“E cuminte și și-a făcut un prieten, un ucrainiean. Este adolescent.” Marlena e bucuroasă când primește pachețele cu haine pentru copil de la alte familii. Ea reușește să plătească o chirie de 250 de euro și să-i cumpere copilului de mâncare. Are o familie care o ajută cu insulina fiindcă sunt diabetici.
Cu gândul acasă
Marlena este optimistă, zâmbește. “Toată viața am muncit cu multă dăruire, mi-am făcut treaba ca să știe lumea că sunt vrednică și nu am disperat niciodată. știu că poate să fie și mai rău. Eu am reușit pas cu pas și sper ca atunci când voi ajunge la vârsta pensiei să mă întorc în România, unde am muncit 20 de ani.
Voi plăti contribuțiile din urmă și mă voi duce în satul în care m-am născut. Fiul meu vrea să devină patiser. În orașul unde stăm sunt trei cofetării și toți patronii sunt diabetici. Eu o să-l ajut câte zile voi avea.”
sursa: gazetaromaneasca.com
