infectii-nosocomiale

Problemele antisepticelor din spitale sînt mult mai mari. Produsele mai multor firme trădează probleme la testul făcut de Ministerul Sănătății.

”Nu doar produsele Hexi au probleme. Faptul că statul n-a verificat concentrația ani de zile i-a făcut pe mai mulți producători să trișeze”, a fost una dintre primele declarații ale surselor Gazetei Sporturilor, publicată cu 12 zile în urmă.

Această afirmație este astăzi completată cu ceeea ce Ministerul Sănătății a comunicat chiar acum cîteva minute, la cererea Gazetei Sporturilor.

”În 6 județe au fost făcute teste și pentru biocide ale altor firme decît Hexi Pharma. Dintre cele 133 de teste făcute pe alte produse decît Hexi, 8 au ieșit neconforme”, ne-a comunicat MS.

Aceste teste de sanitație nu sînt cu adevărat teste  de eficiență, ci mult mai superficiale, după cum au arătat organizațiile medicilor.

Dar, chiar și așa, pe aceste analize de suprafață, prezența pe listă și a altor companii arată că problema e mai mare decît admit autoritățile. Așa cum arată Cristian Pantazi și Vlad Mixich pe Hotnews, sistemul se cutremură.

Județele unde s-au prelevat teste de la alți producători au fost Dolj, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Neamţ, Vrancea.

În aceste județe, probleme au apărut la Spitalul Municipal Filantropica Craiova, Spitalul Municipal Calafat, Spitalul Orășenesc Bumbești Jiu și Spitalul de Urgență Piatra-Neamț.

4,25% dintre probele Hexi au fost neconforme

6% dintre probele celorlalți producători au fost neconforme

În acest moment, cîteva sute de oameni, între 300 și 400, în funcție de estimări, protestează în Piața Universității. Ei afișează mesaje precum ”Nu ne diluați viața!” sau ”Contractele voastre pe sănătatea noastră”.

 

Sursa: tolo.ro