Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, le aminteşte românilor în mesajul său, transmis cu ocazia sărbătorilor pascale, că această sărbătoare este cea mai mare a Bisericii Ortodoxe. În pastorala din acest an Patriarhul Daniel îi îndeamnă pe români la iubire şi credinţă, într-o lume care se confruntă cu violenţa, sărăcia şi suferinţa şi le transmite celor plecaţi printre străini că sunt aşteptaţi cu bucurie să revină definitiv în România.
„În vremea noastră, sărbătoarea Învierii Domnului sau Sfintele Paşti ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să fim vestitori ai iubirii milostive a lui Hristos, ai păcii şi bucuriei, într-o lume tot mai confuză şi tristă, confruntată adesea cu dezbinarea şi violenţa, cu sărăcia şi suferinţa, cu boala şi cu multe forme ale morţii fizice şi spirituale. Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne cheamă să aducem prin rugăciune, prin cuvânt şi faptă bună, lumina Învierii lui Hristos în sufletele copiilor orfani, ale bătrânilor singuri, ale bolnavilor neajutoraţi, ale familiilor îndoliate şi întristate. Să nu uităm în rugăciunea şi în iubirea noastră nici pe românii care se află printre străini, dar trăiesc cu dorul de ţară, de cei dragi rămaşi acasă. Îi aşteptăm cu bucurie să revină şi să rămână definitiv în ţară, deoarece fără ei multe localităţi din România sunt triste şi neajutorate!
Să ne rugăm Domnului Hristos Cel Înviat să ne ajute să păstrăm dreapta credinţă şi vieţuirea creştină în faţa multor rătăciri şi ispite care se înmulţesc astăzi, să iubim şi să ajutăm Biserica poporului român în lucrarea ei pastorală, misionară şi socială de îndrumare şi ajutorare a familiilor sărace care au mulţi copii, să sprijinim educaţia şi formarea spirituală a copiilor şi a tinerilor, pentru ca aceştia să simtă iubirea familiei, a Bisericii şi a şcolii pentru ei, mai ales că anul acesta, 2016, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.
În mod deosebit, mulţumim tuturor celor care au sprijinit până acum şi celor care vor sprijini, prin cuvânt şi faptă, moral şi financiar, construirea Catedralei Mântuirii Neamului (ajunsă la 70% din volumul cantităţilor de lucrări), pentru ca aceasta să poată fi sfinţită la 1 decembrie 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire a românilor într-un stat independent. Această Catedrală este în acelaşi timp o necesitate practică şi un simbol al credinţei, libertăţii şi demnităţii poporului român.
Vă dorim tuturor ca sărbătoarea Sfintelor Paşti să vă aducă, în suflet şi în familie, pace şi bucurie, lumină şi mult ajutor în toată fapta cea bună!
Cu părintească dragoste, vă adresăm tuturor salutul pascal:
Hristos a înviat!
Al vostru către Hristos Domnul rugător şi de tot binele doritor,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”