captura-robert-turcescu_tb1200

Robert Turcescu, candidatul PMP la Primăria Capitalei, a declarat vineri seară la B1 TV că ar fi fost făcut ofițer în 2012 de ministrul apărării de la aceea vreme, Gabriel Oprea, și că lista celor 2000 de persoane care au primit grade militare este publică.

Mihai Gâdea era și el pe această listă, a dezvăluit Turcescu.

Gradul era de locotonent colonel, iar pe livretul militar nu era semnătura mea, a susținut Turcescu.

El a spus că la acel moment a avut o discuție cu Laura Codruța Kovesi, la aceea vreme procuror general, care era și ea pe această listă, și că numai aceste două persoane au cerut retragerea gradelor, scrie flux24.ro.

Mergeţi până în anul 2012, atunci când a apărut lista coloneilor făcuţi la secret, spuneau la un moment dat anumite televiziuni în frunte cu Antena 3, era vorba, după aceea am aflat, de 2000 de nume. Sunt singurul dintre cele 2000 de nume (…) care am publicat acel livret militar. Pe respectivul livret militar dincolo de orice fotografie luată de pe net, greşit CNP-ul şi alte astfel de opţiuni, veţi observa că nu există, subliniez, nu există nicio semnătură a subsemnatului, a declarat candidatul PMP la Primăria Capitalei, Robert Turcescu, solicitat să aducă lămurii cu privire la statutul său de ofiţer acoperit.

Robert Turcescu a afirmat că alături de Codruţa Kovesi a cerut MAPN retragerea gradului care i-a fost oferit.

„Din acest moment am scris un document, este vorba despre o solicitare către ministrul Apărării de la acea vreme, este vorba despre domnul Corneliu Dobritoiu căruia i-am cerut public şi prin adresă oficială să retragă orice fel de grad dacă el a fost acordat într-adevăr pe numele subsemnatului, lucru pe care Corneliu Dobriţoiu l-a făcut în cazul meu şi al unei persone din România, cu care am avut un dialog telefonic, înainte de a face şi dânsa acest lucru, Laura Codruţa Kovesi, care a fost în aceeaşi situaţie ca mine, s-a trezit cu un livret militar, avansată în gard, pe modelul pe care îl practica la vremea respectivă domnul Gabriel Oprea”, a mai spus Robert Turcescu.

„În anul 2012, domnul Ponta avea o problemă cu doctoratul (…) s-a preferat alegerea unor oameni din cele 2000 de figuri publice multe dintre ele”, a afirmat Turcescu, adăugând că şi Mihai Gâdea facea parte dintre acele 2000 de persoane, însă, doar Turcescu şi Kovesi au făcut o solicitare către MAPN. Dacă aş fi fost avansat (…) de MAPN aş fi primit cu onoare un astfel de grad, în condiţiile în care as fi făcut armata sau pentru merite deosebite s-ar fi considerat că merit acest lucru”, a mai spus candidatul PMP la Primăria Capitalei.

Nu am turnat pe nimeni, nu am făcut lucruri la comandă, nu am șantajat pe nimeni, a spus Turcescu.

Câteva nume grele pe lista „coloneilor”:

Cătălin Macovei (de la maior la locotenent-colonel) – fost şef ANI
Alexandru Lăzescu (de la locotenent la colonel) – ex director general al TVR
Tudor Pendiuc (de la locotenent la colonel) – primar PSD Piteşti
Cezar Preda (de la locotenent la colonel) – deputat PDL
Antonie Solomon (de la locotenent la colonel) – fost primar PDL Craiova
Darius Vâlcov (de la sublocotenent la maior) – prima Slatina, pe vremea când era în PDL.
Gheorghe Udrişte, ( de la caporal la colonel) – şef Metrorex
Bogdan Drăgoi (fără armată – înaintat la gradul de maior) – fost ministru
Emilian Schwartzenberg (fără armată – înaintat la grad de maior) – om de afaceri
Codruţ Olaru ( de la caporal la locotenent colonel) – procuror şef DIICOT

În listele MApN se află persoanele în cazul cărora au fost acordate grade militare în rezervă ori s-au realizat avansări în grad în rezervă, în 2011 şi 2012, fiind constatate nereguli de către minister.

Între cei menţionaţi în listele MApN se numără guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, care a obţinut în 2011 gradul de colonel după ce fusese locotenent.

Un alt caz, tot din 2011, este al fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, care a ajuns din locotenent, maior la gradul de colonel. Totodată, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a primit gradul de colonel din statutul de absolvent. Aceeaşi situaţie este în cazul procurorului general Laura Codruţa Kovesi, care a obţinut gradul de locotenent-colonel, anterior fiind absolvent.

De asemenea, fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a obţinut în 2011 gradul de colonel, după ce îl deţinuse pe cel de locotenent-colonel.

În plus, în listele de la MApN apar inclusiv psihoterapeutul Aliodor Manolea, care în 2011 din căpitan a devenit colonel, dar şi analistul Bogdan Chirieac, ajuns de la caporal la colonel.

Totodată, în situaţia prezentată de Ministerul Apărării pentru avansările în grad din 2011 mai figurează primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală (de la locotenent la căpitan), senatorul independent Chirvăsuţă Laurenţiu (de la locotenent-colonel, la colonel), fostul primar de Botoşani Cătălin Flutur (de la sublocotenent la colonel), dar şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur (de la locotenent –colonel la colonel).

În plus, pe listele din 2011 mai apare primarul de Tîrgu Jiu, Florin Cîrciumaru (de la locotenent-colonel la colonel), fostul şef al ANI, Cătălin Macovei (de la maior la locotenent-colonel), fostul secretar de stat în Ministerul Muncii, Nicolae Ivăşchescu (de la locotenent-colonel la colonel), fostul şef al TVR, Alexandru Lăzescu (de la locotenent la colonel), senatorul UNPR Ovidius Mărcuţianu (de la sublocotenent la locotenent-colonel), fostul preşedinte al CJ Buzău, Victor Mocanu (de la maior la locotenent-colonel), deputatul Dan Ilie Morega (de la locotenent la colonel), deputatul Eugen Nicolicea (de la locotenent-colonel la colonel).

Totodată, în 2011 au mai fost acordate grade şi fostului ministru de Finanţe, Bogdan Drăgoi (absolvent de studii superioare devenit maior), deputatului Nicolae Păun (de la soldat la locotenent colonel), senatorului PDL Ion Ruşeţ (de la caporal la colonel) şi deputatului PDL Alin Trăşculescu (de la fruntaş la locotenent-colonel)

De asemenea, în lista înaintărilor în grad în rezervă din 2012 mai apar fostul preşedinte al CJ Iaşi, Constantin Simirad, care din sublocotenent a devenit colonel, dar şi fostul primar al sectorului 6, Cristian Poteraş, devenit din locotenent-colonel, colonel.