Marţi seara, graţie prezenţei la emisiunea lui Silviu Mănăstire Dosar de politician, de pe B1 Tv, am avut posibilitatea de a trăi Istoria în direct.
Pe parcursul emisiunii s-au transmis în direct în direct de la sediul PNL, din Modrogani, întîmplările legate de candidatura lui Marian Munteanu.
Pe la 18, dacă nu mă înşel, în toate redacţiile s-a răspîndit vestea că liderii PNL se vor reuni în Modrogani pentru a decide renunţarea la Marian Munteanu.
Aşa cum am zis în direct la emisiunea lui Silviu Mănăstire, în toate redacţiile, cu excepţia celei a Antenei 3, credincioasă negustoriei cu PNL, s-a ivit şi a crescut o atmosferă de aşteptare.
Nu însă atmosfera de aşteptare tipică Presei cînd vine vorba de un eveniment senzaţional sau indiferent, ci aşteptarea tipică Presei cînd vine vorba de o bătălie angajată împotriva a ceva.
Era vorba de bătălia angajată împotriva deciziei PNL de a-l desemna pe Marian Munteanu candidat la Primăria Capitalei.
O asemenea atmosferă ca-n seara lui 19 aprilie 2016, am mai trăit-o ca jurnalist în 1992, în noaptea cînd s-a rupt Frontul, şi în 1997, la finele lui decembrie, cînd Adrian Severin, ministru de Externe, invocase într-un interviu din Azi existenţa unei liste cu agenţi străini din presă şi din politică.
În primul caz, noi, jurnaliştii, care stam pe scările din Modrogani, decizia lui Petre Roman, aşteptam Ruperea FSN.
Aşteptam rezultatul unei bătălii în care ne angajasem toţi cei din presa independentă.
Desprinderea din Mamutul FSN a Grupării Roman.
De ce aşteptam asta?
Din conştiinţa că Ruperea Frontului ar fi fost primul pas uriaş al ţării către autentica democratizare.
Gruparea lui Petre Roman urma să se alăture firavei Opoziţii alcătuite din partidele istorice.
În fine, Raportul Putere-Opoziţie, pînă atunci net în favoarea Puterii, se mai echilibra cît de cît.
În cazul lui Adrian Severin, aşteptam cu toţii demisia ministrului de Externe.
Eram sigur că Adrian Severin nu bătuse cîmpii.
Eram însă la fel de sigur că un Ministru de Externe nu-şi poate permite o asemenea imprudenţă. Prin urmare trebuia să plătească.
Şi-a plătit!
Aşa cum am mai scris, împotriva deciziei PNL de a-l desemna candidat pe Marian Munteanu s-a ridicat întreaga Presă, indiferent de simpatii şi antipatii.
Contrar a ceea ce-au susţinut, cu insulte tipice extremismului naționalist, adepţii lui Marian Munteanu din zona de Extremă Dreaptă a societăţii româneşti, Presa nu s-a ridicat împotriva lui Marian Munteanu, ci împotriva deciziei PNL.
Repet, a nu știu cîta oară, nu împotriva lui Marian Munteanu, ci împotriva deciziei PNL.
După cum am mai precizat, dacă Marian Munteanu anunța că va candida ca independent sau dacă-și transforma Alianța Noastră într-un partid, cum a făcut Nicușor Dan cu Salvați Bucureștiul! nimeni n-ar fi tresărit uluit sau indignat și, pariez, puțini s-a fi ostenit să caute prin trecutul candidatului. Presa, Societatea civilă se aflau însă în fața candidatului PNL, unul dintre cele două partide principale ale țării. Un candidat al unui astfel de partid are mari șanse să cîștige. Nu era normal ca Presa, Socitatea civilă să sape în trecutul candidatului? Mai ales că era vorba despre o persoană care dispăruse practic de 16 ani din spațiul public. Și în cazul unei astfel de persoane timp de 16 ani n-a funcționat ceea ce se numește permanenta veghe a presei. Eu, de exemplu, vin din timpuri mai depărtate decît Marian Munteanu. Da, dar eu fiind activ zi de zi, fiind prezent în spațiul public, am fost ținta tuturor atacurilor, tuturor dezvăluirilor. Dar și în cazul meu, altfel m-ar privi Presa și Societatea civilă dacă aș fi candidatul PNL la primăria Bucureștilor. Sunt sigur că perioada mea anterioară lui decembrie 1989 deși fără mari compromisuri ar fi ținta unor campanii feroce.
O altă prostie suținută de adepții lui Marian Munteanu, deveniți peste noapte mari fani ai Pieții Universității, a fost aceea c-a fost vorba de o campanie de negare a Pieții Universității, a Eroului de atunci Marian Munteanu, care Marian Munteanu a fost bătut de mineri, care Marian Munteanu a fost un fel de Iisus Christos al anti-FSN-ismului triumfător.
Nimeni n-a vorbit de Piața Universității, deși ar fi o eroare ca Istoricii s-o trateze ca pe un Mit de neatins. În Istoria noastră au fost puse la îndoială toate miturile, inclusiv al lui Eminescu. Nu văd de ce n-ar putea fi pus la îndoială Mitul lui Marian Munteanu. Știu eu ce-o fi zăcînd prin arhivele SRI-ului lui Măgureanu?!
Am consacrat multe comentarii pe cristoiublog.ro şi în Evenimentul zilei uluielii stîrnite în opinia publică de această decizie PNL
Şi nu neapărat pentru că mulţi ziarişti cunoşteau tribulaţiile lui Marian Munteanu de după Piaţa Universităţii, în cadrul unui proces prin care anticomunismul din Piaţa Universităţii la împins mult spre Dreapta, pînă la a face din el un anticomunist de Extremă dreaptă.
Uluirea şi-a avut cauza în caracterul evident anapoda al desemnării.
Deşi cultivat de Rareş Bogdan de-a lungul lui 2015, Marian Munteanu era la ora desemnării un necunoscut.
Din 2000, el nu se mai manifestase în spaţiul public.
Socotindu-l un Erou al anului 1990, era un Erou uitat.
L-am întîlnit întîia oară după 2000 la Realitatea Tv, în chiar seara primei sale apariţii la emisiunea lui Rareş Bogdan.
În prima parte fusese un interviu cu el. În a doua era taifasul cu mine, obişnuitul taifas de joi. Era un moment de trecere de la un invitat la altul. Aştptam în hol, ca să intru, cînd a ieşit Marian Munteanu. Ţin minte că ne-am salutat, c-am schimbat cîteva cuvinte, gen amabilităţi, poate şi-n amintirea sprijinului pe care i l-am dat în 2000.
Ţin minte însă c-am rămas surprins de prezenţa la emisiunea lui Rareş Bogdan.
Dispărut din spaţiul public de 16 ani, Marian Munteanu mi se părea – repet – un personaj uitat. Un personaj din Istorie, dar uitat.
Campania dusă de Rareş Bogdan n-a reuşit să facă din el o voce a Prezentului mediatic.
Să ne gîndim.
Din 1990, au trecut 26 de ani.
Contrar prostiilor debitate de politicieni nătîngi, pentru imensa majoritate a românilor Piaţa Universităţii e un fapt petrecut cîndva, în trecutul neguros.
Faţă de 1990, România lui 2016 e ca România anului 1943 faţă de România Bătăliei de la Mărăşeşti.
Imaginaţi-vă că la alegerile din 1946 un partid se prezenta cu un candidat ales dintre cei care au fost eroi la Mărăşeşti.
Un erou însă dispărut între timp din spaţiul public.
La un personaj ieşit din spaţiul public într-o lume de un dinamism halucinant se fac eforturi de către unul din principalele partide din România să fie desemnat candidat.
Marian Munteanu e făcut peste noapte membru PNL şi i se pune la dispoziţie maşinăria electorală a PNL.
În 1992, au avut loc alegeri locale.
Nimeni dintre cei peste 100 de membri ai BPN al PNL nu s-a întrebat de ce nu l-a pus candidat pe Eroul Pieţei Universităţii din 1990 PNL-ul de atunci.
PNL a mai participat pînă în 2016 la multe alegeri locale şi parlamentare.
Nici în 1992, nici în 1996, nici în 2000, nici în 2004, nici în 2008, nici în 2012, PNL nu se gîndeşte la Marian Munteanu.
Eroul Pieţei Universităţii trăia, activa, era în apropierea liderilor PNL.
De ce nu s-au gîndit liderii PNL de pînă în 2016 la Marian Munteanu?
Despre desemnare inutil să mai reamintesc incredibilele greşeli.
Marian Munteanu nu face obiectul unei minime investigaţii, nici măcar a unei discuţii despre faptele care i s-au reproşat de presă.
Marian Munteanu nu e măsurat sociologic.
Cei peste 100 de lideri ai PNL, într-o beţie vecină cu drogarea, votează în unanimitate desemnarea unui candidat scos în pălărie de Teodor Atanasiu şi vîndut pe post de Salvator al PNL.
Urmează valul de critici, critici întrunind o unanimitate cum rar am întîlnit în cei 26 de ani de presă postdecembristă. ONG-urile – toate pînă acum susţinătoare ale PNL –, site-uri şi ziare şi lideri de opinie – toate susţinătoare pînă acum lae PNL –, lideri de opinie neutri, denunţă decizia, fac dezvăluiri despre trecutul lui Marian Munteanu.
Din credinţa că liderii PNL n-au ştiut acest fapt din trecut, ONG-urile, presa, caută, aduc dovezi, reproduc pagini din ziarele vremii cu declaraţii legionare ale lui Marian Munteanu, reproduc fragmente din intervenţiile lui Marian Munteanu din 2015, toate în conflict cu Programul PNL.
Liderii PNL nu le iau în seamă.
Mai mult, ei pornesc un război împotriva propriei Prese şi a propriei Societăţi civile.
Spre stupoarea oamenilor de bun simț Presa și Societatea civilă sunt ținta unui campanii de acuzații incredibile din partea liderilor PNL.
Repet, nu Presa și Societatea civilă care au sprijinit PSD, ci Presa Și Societatea civilă de Dreapta, care au sprijinit PNL de 26 de ani încoace.
Se delimitează de decizie Klaus Iohannis şi Eduard Hellvig.
Candidaţi de sectoare anunţă că-şi vor face campanie pe cont propriu.
Liderii PNL, nu şi nu. Că sînt calomnii, că sînt FSN-isme (auzi FSN-ism din partea GDS, a României Curate şi a SAR!), că Marian Munteanu e ținta unei campanii din partea partidelor concurente.
Marţi seara, cînd se răspîndeşte vestea unei reuniuni în Modrogani, presa dă năvală la faţa locului.
Emisiunea lui Silviu Mănăstire a transmis în direct uriaşa derută a liderilor PNL.
Vasile Blaga, Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu refuză să răspundă la întrebările legitime ale presei dacă s-a luat vreo decizie, fug pur şi simplu.
Copreşedintele Vasile Blaga, ieşind din sediu pentru a se urca în maşină, mai că nu-şi pune haina-n cap, cum am văzut că fac mafioţii arestaţi cînd sînt scoşi de la procuratură.
Alina Gorghiu cere ca maşina să fie trasă la prima treaptă a scării, pentru a bloca accesul ziariştilor.
Coboară scara de la Modograni aproape în fugă, ca şi cum ar ieşi în cătuşe.
Ce-i asta? Ăştia sînt liderii unui partid cu pretenţii de a parveni la guvernare?
Era atît de greu ca măcar unul dintre ei să se oprească şi să facă o declaraţie de presă.
Vine seara de miercuri, 20 aprilie 2016.
Liderii PNL au decis retragerea lui Marian Munteanu.
O asemenea decizie presupune o anume pregătire.
Presupune ceea ce se cheamă Poveste de acoperire.
Înainte de a ieși la conferința de presă pînă și liderii Partidului celor din copaci din Republica Centrafricană se întreabă:
Cum dracu justificăm credibil renunțarea la Marian Munteanu?
Ce poveste credibilă născocim?
Pentru niște minim lideri politici erau două posibilități:
1. Recunoașterea greșelii comise împreună cu anunțul privind demisia lui Teodor Atanasiu și scuze publice cerute Presei și Societății civile pînă acum atacate de lideri PNL.
2. Născocirea unei povești credibile, ca de exemplu, faptul că unitatea PNL e pusă la grea încercare prin revolta primarilor de sectoare.
La conferinţa de presă, liderii PNL nu aduc nici o explicaţie.
Nu-şi cer scuze c-au greşit.
Nu anunţă demisia lui Teodor Atanasiu, principalul responsabil.
Alina Gorghiu susţine mai departe că desemnarea lui Marian Munteanu n-a fost o greşeală, că PNL a făcut cea mai bună opțiune din lume.
Da, dar PNL îl retrage din ipostaza de candidat.
Păi dacă n-a fost o greşeală de ce e retras?
Se aduce argumentul presiunii.
Cum adică? Presiunea e aceeaşi din clipele de după desemnare.
Atunci liderii PNL au reacţionat violent, zicînd că ei nu renunţă la Marian Munteanu.
Și de cînd și pînă cînd un partid de forța PNL cedează presiunilor Presei și Societății civile.
Dacă decizia a fost corectă, dacă ea a fost luată în deplină cunoștință de cauză, cu calcularea tuturor riscurilor, ea, decizia e păstrată pînă la capăt, susținîndu-se că toți criticii vor fi puși cu botul pe labe de victoria zdrobitoare a lui Marian Munteanu.
Mai grav, Alina Gorghiu atacă din nou presa şi Societatea civilă.
Ea compară criticile de acum cu cele din 1990.
Aşadar, toţi cei care au arătat, cu dovezi, că Marian Munteanu a făcut declaraţii de extremă dreaptă sînt propagandiştii lui Ion Iliescu!
Marian Munteanu a fost retras.
Neliniştitoare se dovedeşte acum nu candidatura.
Neliniştitoare se dovedeşte felul dezastruos în care a reacționat PNL la o criză.
Să fim lucizi!
Afacerea Marian Munteanu e floare la ureche față de alte Crize care ar putea lovi PNL o dată ajuns la Putere.
Păi dacă la o Criză de mărimea asta, PNL a reacționat astfel, ce se va întîmpla în cazul unei Crize declanșate cînd PNL va conduce România?
Clădirile sunt apreciate după gradul lor de rezistență la cutremur.
Zilele acestea, încercat de un cutremur nu dintre cele puternice, PNL a dovedit că e o coșmelie și nu o construcție!
Sursa: cristoiublog.ro
