Cu toții am observat în ultima vreme înmulțirea caraghioșilor cu pretenții de istorici care se dau de ceasul morții în încercarea lor penibilă de a ne convinge că Mihai Viteazul nu a fost nici pe departe eroul național pe care îl știm, marele luptător anti-otoman, înfăptuitorul Unirii de la 1600.
Astfel, netrebnicele creaturi pretind că Mihai a fost un aventurier fără conștiință națională, mânat în acțiunile lui de motivații mercantile, că nu prea i-a bătut pe turci și că nu prea a fost înfăptuitorul Unirii de la 1.600…
Haideți să vedem însă ce spun contemporanii lui STRĂINI, cei care l-au cunoscut, cei care i-au știut faptele. Documente în ordine cronologică:
Scrisoarea căpitanului Albert Kiraly către principele Ardealului, Sigismund Bathory, despre bătălia de la Călugăreni (document din 24 august 1595): „În ceea ce-l privește pe Mihai, voievodul de aici, din Valahia, nu pot decât să îi aduc laudă cu adevărat, căci el este un militar excelent, bun și viteaz, ceea ce a dovedit cu fapta sa; el este cu credință față de creștinătate, nu aparent, ci din convingere, cu tot zelul. Alteța Voastră princiară îi datorează laudă dreaptă și cinstire.„
Edward Barton, agent englez la Constantinopol, îl informează pe Sir Thomas Heneage despre înfrângerea lui Sinan Pașa de către Mihai Viteazul (document din 7 noiembrie 1595): „Cu siguranță, prea onorate, că este un lucru demn de cea mai mare considerație și de glorie eternă că ceea ce n-au putut realiza cei mai mari împărați, regi și prinți, a izbutit Mihai, cel mai neînsemnat și mai sărac dintre duci, anume să învingă oștirile marelui sultan.„
Franciscanul Eustachio Fontana îi raportează cardinalului Cinzio Aldobrandini despre succesele lui Mihai Viteazul obținute în luptele cu turcii (document din 7 decembrie 1596): „Din Valahia se aude că Mihai ar fi luat Nicopolul, oraș situat dincoace de Dunăre și foarte aproape de aceste maluri. Se aude că oastea transilvană ar fi coborât în Valahia pentru a se uni cu cea condusă de Mihai, de al cărui curaj cunoscut s-au speriat într-atât turcii, încât când constată tot ce au pierdut armatele lor, lucrul acesta îl fac cu mare frică.„
Raportul lui Eich Lassota, șeful recrutorilor de lefegii, către împăratul Rudof al II-lea despre Mihai Viteazul (document din 31 iulie 1597): „Cât privește persoana acestui principe, el este un domn cu inima deschisă, viteaz, fără șovăire, doritor de isprăvi și care nu s-ar lăsa oprit în cale de nimic…”
Arhiducele Maximilian recunoaște că multe dintre faptele de vitejie săvârșite de Mihai au fost însușite, pe nedrept, de Sigismund Bathory, principele Ardealului (document din 25 septembrie 1598): „Alteța Sa a simțit în toate privințele sinceritatea, vitejia, și credința lui Mihai Voievod față de Maiestatea Sa imperială și a găsit că în acțiunile trecute multe au fost puse pe seama transilvănenului Sigismund Bathory, care în realitate au fost înfăptuite de el, Mihai; de aceea Alteța Sa va pune chestiunea la Maiestatea Sa care nu va lăsa nepdepsită fapta.”
Eustachio Fontana îi relatează cardinalului Cinzio Aldobrandini (document din 17 octombrie 1598): „Răsună atât de puternic armele sale (ale lui Mihai – n.m.) încât despre aceasta informează și știrile cadiilor din Filipol, Sofia, Adrianopol, că dacă dacă nu se vor trimite în grabă ajutoare acelui oraș (Adrianopol – n.n.), el va cădea repede în mâna lui Mihai, ceea ce ar constitui un pericol real pentru Constantinopol. (…) Se pare că acesta provoacă o groază generală… (…) Confuzia și teama este atât de mare că din oră în oră se fac schimbări, împreună cu aga ienicerilor, în ceea ce privește conducătorii acestei armate îndreptată către Adrianopol, pentrua stăvili furia lui Mihai.”
Ambasadorul Spaniei la Veneția, Inigo de Mendosa îi confirmă regelui Filip al III-lea știrile despre victoriile obținute de Mihai la sud de Dunăre (document din 21 noiembrie 1598): „Înfrângerea despre care s-a spus că a pricinuit-o Mihai Voievod pașalelor turcului a fost confirmată și înfățișată pe larg; anume că a luat Vidinul și Filipo și Nicopole, care este la două sau trei zile de Adrianopole și nu mai mult de șase zile de Constantinopol… din care pricină s-a răspândit o spaimă de necrezut în Constantinopol, încât turcii se cred aproape pierduți…”
Eustachio Fontana cardinalului Cinzio Aldobrandini despre unle fapte de arme ale lui Mihai (document din 24 iulie 1599): „Despre Mihai Voievod se cunoșate că este foarte puternic în Valahia. Și se bucură de atât de mare faimă, încât turcii se tem să nu fie bătuți, ca în trecut…”
Scrisoarea împăratului Rudolf al II-lea cătrea arhiducele Mathias despre expediția lui Mihai în Ardeal (document din 5 noiembrie 1599): „Ne-a sosit și de la Alteța Voastră cele ce au raportat Bocsai și Basta despre cele săvârșite de Mihai Vodă și despre urmărirea cardinalului Bathory. Am aflat despre aceasta cu deosebită plăcere și sperăm și așteptăm cât mai multe amănunte. Noi nu vom neglija, atunci când voievodul însuși ne va scrie, să îl slăvim așa cum se cuvine.”
Scrisoarea lui B Pezzen către împăratul Rudolf al II-lea (document din 11 ianuarie 1600): „Gheorghe Racz (solul lui Mihai – n.m.) ne dă de înțeles sincer și deschis că stăpânul său, voievodul, a luat Transilvania cu sabia și nici nu se gândește să se lase îndepărat de acolo, că vrea să își încerce norocul și în Moldova – fie că Maiaestatea Voastră imperială aprobă sau nu; mai aduce la cunoștință că după ce va aduce cele trei provincii sub stăpânirea sa, va apuca de barbă cum se cuvine pe turc și va arăta încă și mai mult serviciile aduse creștinătății.”
Raportul comisarilor imperiali Mihail Szekely și David Ungnad către împăratul Rudolf al II-lea despre Mihai (document din 12 februarie 1600): „Ca generalissim, în problemele militarea ale acestor locuri (Transilvania – n.m.), voievodul este cum nu se poate mai bun… (…) …n-ar exista o biciușcă mai bună pentru nobilii transilvăneni decât el; ei tremură în fața lui și se tem și de umbra lui.”
Scrisoarea lui Mihai Szekely către Ioan Barvitius, consilier imperial (document din 7 martie 1600): „Căci despre el nu se poate spune nimic altceva decât că este hărăzit succesului în război, este iute, este hotărât, viteaz și preocupat de planuri războinice.”
Raportul agentului englez la Constantinopol Henry Lelo către Sir Robert Cecil, despre victoria lui Mihai în Moldova (document din 29 mai 1600): „Deocamdată pot să o informez pe excelența voastră că principele Mihai și-a mărit stăpânirea prin luarea Moldovei, adăugând-o la Transilvania și Valahia, el rămânând acum singur stăpânitor al celor trei provincii.”
Eustachio Fontana îi scrie cardinalului Eustachio Fontana despre teama otomanilor față de Mihai Vodă (document din 1 iulie 1600): „Pentru început nu pot să comunic decât că din zi în zi crește teama în sufletul și pieptul fiecăruia, datorită marii valori pe care o demonstrează în aceste părți ale Europei acest nou Alexandru, căruia îi spun Mihai Voievod.”
Eustachio Fontana îl informează pe cardinalul Eustachio Fontana despre aprecierile turcilor la adresa lui Mihai Viteazul (document din 12 august 1600): „Turcii afirmă că este un mare căpitan și îi dau titluri ca oricărui alt prinț. Nu-l mai cheamă cu numele dezonorant pe care obișnuiau să i-l atribuie cu dispreț, mai nainte. Acum, numindu-l, îl ridică și îi acordă multă stimă și atât de mult se tem de el, încât nu știu să găsească modul în care l-ar putea prețui și s-ar putea opune curajului său. Și spun că Dumnezeu luptă alături de el și atât de mult cred acest lucru, încât cedează totul în favoarea lui.”
După asasinarea lui Mihai
Johann Christian von Engel, istoric german, despre Mihai Viteazul: „A contribuit și el și încă în mod deosebit, să abată barbaria turcească de la celelalte părți ale Europei… Vrem să așternem câteva flori pe mormântul unui principe valah care e de interes universal.”
Jean A. Vaillant, istoric francez, despre faptele lui Mihai Viteazul: „Astfel pieri la 43 de ani, victima unui asasinat laș, acest om mare… (…) Politician înzestrat, el a reușit să țină în șah timp de opt ani Ungaria, Polonia și Poarta; mare căpitan, el a știut să le învingă întotdeauna; bun cetățean, s-a făcut iubit de ai săi, din cele trei principate, iar ardelenii îl numesc încă regele lor Mihai și Alexandru cel Mare.”
Jean Henri Abdolonyme Ubicini, istoric italian, despre meritul care-i revine lui Mihai în Unirea celor TREI DACII: „Mihai triumfase asupra tuturor dușmanilor săi. Stăpân pe trei principate, el reunea sub autoritatea lui toată vechea DACIE; puterea lui era recunoscută și confirmată de împăratul Germaniei. Chiar și Poarta îi trimise steag de domnie, sabia și sceptrul, embleme ale investiturii sale ca principe al Moldovei și Transilvaniei… (…) Astfel pieri la vârsta de 43 de ani acest mare bărbat care va rămâne de-a pururi în istoria poporului român. El a încercat să reunească într-un singur corp național pe toți locuitorii vechii DACII. Era o încercare grea. Totuși, în ciuda tuturor obstacolelor, poate dacă ar fi trăit mai mult, ar fi reușit să întemeieze un nou regat al DACIEI care ar fi atârnat greu în balanța Europei.”
Sursă citate: cartea „Mihai Viteazul, Restauratorul Daciei și al Bisericii Strămoșești”. Autor: Marin Alexandru Cristian, doctor în istorie.
Pentru cărți despre istoria românilor intră pe Dacia Art: http://dacia-art.ro/index.php/car-i.html
În concluzie, oameni buni, Mihai Viteazul a fost nu numai un uriaș al istoriei noastre, dar și al istoriei europene. Prin comparație cu el, denigratorii „corecți politic” de astăzi nu sunt decât niște pitici intelectuali, niște moluște fără conștiință.
Tocmai de aceea, promovați oriunde puteți aceste informații de mare valoare, ca să știe cât mai mulți.
Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/
