ambasada suaCorupţia guvernamentală a rămas o problemă larg răspândită”, se arată în raportul Departamentului de Stat privind situaţia respectării drepturilor omului.

Deşi legea prevede pedepse penale pentru faptele de corupţie comise de oficiali, Guvernul nu a implementat eficient această lege. În plus, oficiali, inclusiv judecători, au fost implicaţi uneori în practici corupte, se mai spune în documentul citat, relateaza digi24.ro.

În plus, conflictele de interese, încălcarea standardelor de etică, lipsa corectitudinii într-o funcţie publică sunt probleme care persistă în toate cele trei puteri ale statului, iar corupţia este răspândită în sistemul de achiziţii publice, avertizează Departamentul de Stat.

În ceea ce privește alegerile prezidențiale, unii observatori electorali susţin că partidul aflat atunci la guvernare ar fi folosit o portiţă în legislaţie pentru a creşte artificial numărul voturilor în unele localităţi izolate. Numărul limitat de secţii de votare din străinătate a fost o problemă majoră.

Trusturile de presă deţinute de politicienii Dan Voiculescu şi Sebastian Ghiţă au atacat repetat jurnaliştii care au relatat pe tema afacerilor deţinute de ei, iar cei doi politicieni deţin posturi TV şi de radio unde erau organizate emisiuni cu participarea preponderentă a membrilor coaliţiei de guvernare”, mai spune sursa citată.

Potrivit acesteia, au existat numeroase dispute cu privire la clădiri şi proprietăţi ecleziastice pe care Biserica Ortodoxă nu le-a restituit Bisericii Greco-Catolice încălcând astfel deciziile unor instanţe.